Viata ca o corida

Viata ca o corida privilegiaza vadit, din ansamblul gloselor posibile, evenimentul. Si in ceea ce se refera la destinul autorului, si in cele ce ii implica pe eroii luptelor in arena. Multe din pasaje sint, desprinse de tematica, antologabile. Omniprezenta, exceptia nu e, asa cum ne afirma vulgata sofistica cea mai la indemina, o forma aparte de validare a regulii, pentru ca nu are aceeasi substanta cu aceasta. Una apartine, prin esenta, cazuisticii impresionante, cea de-a doua se dovedeste o forma de delimitare organica – nu de cenzura – a unui inventar practic imposibil de cuantificat. Rolul memoriei e decisiv la Octavian Paler. Iar Viata ca o corida – care debuteaza cu o exerga din uriasa baza de date aleatorii a lui Borges –constituie, in toate ale ei, doar o proba intre multe alte probe.” (Cosmin Ciotlos)

Se zice ca toreadorii imbatrinesc brusc in clipa in care se apropie taurul. Trasaturile lor se inaspresc. Ridurile se accentueaza. Buzele strinse si sprincenele incruntate, privirea crispata ii dau unui toreador in lupta, ne asigura cunoscatorii, cel putin zece ani in plus. Barbia se ingreuneaza si o gravitate neobisnuita se intipareste pe figura, pentru ca dupa aceea, cind taurul ingenuncheaza si tribunele izbucnesc in ovatii, toreadorul sa intinereasca din nou, ca prin farmec; trasaturile i se destind si fata straluceste, neteda.