Vezi mai multeLegenda lui Vlad Țepeș are încă în zilele noastre un succes uriaș. Dar cine a fost cu adevărat acest personaj istoric extraordinar și cât este poveste și cât adevăr în istorisirile despre faptele sale? Aducând drept mărturie cronicile vremii și relatările contemporanilor, cartea răspunde la aceste întrebări și la multe altele, într-un stil atrăgător și concis, fiind îmbogățită cu numeroase ilustrații color de epocă.
Latura „legendară” a personalităţii lui Vlad Ţepeş reţine pe domnul Ţării Româneşti exclusiv prin porecla tatălui său, „fabulaţiile” unei literaturi culte, dar şi populare, în circulaţie în a doua jumătate a secolului al XV-lea, numindu-l pur şi simplu „Dracula”. Cei care aveau interesul să-l discrediteze au scos în evidenţă comportamentul crud şi demoniac al voievodului valah, punând cu bună știință accentul pe apelativul „Dracul”.
Porecla, care aparţinuse tatălui său, se născuse de fapt din relaţia cu imaginea „dragonului” (balaurului). Or, în vremea lui Vlad Ţepeş, porecla „Dracul” a fost pervertită în mod insidios: prin disimularea sensului său iniţial de „dragon” (balaur) şi a transcrierilor lui româneşti din acea vreme („Draculea”, „Drăculea” etc.); prin punerea în evidenţă a înţelesului (sensului strict lingvistic) al omonimului său neolatin românesc de drac, care însă, prin evoluţie semantică, însemna „diavol” în limba română. Această asociere a poreclei paterne de „Dracul” cu teroarea ce ar fi inspirat acţiunile sale „diavoleşti” a servit drept instrument politico-diplomatic duşmanilor lui Vlad Ţepeş.