“Matei este copilul care duminică după amiază ar face orice altceva în afară de temele pentru săptămâna şcolară ce urmează. Matei este în acelaşi timp un elev conştiincios, care nu copiază referate de pe internet. Matei este un tip inteligent, care ştie să scrie o compunere pe o temă parţial cunoscută, folosindu-se de internet doar pentru a-şi forma o idee asupra subiectului. Fără să ştie iniţial, Matei descoperă că este un ecologist înnascut. Matei este de asemenea un băiat cu simţul umorului. Are carismă şi este un bun diplomat în conflictele pe care le are, atât cu familia (mama, sora sau tatăl), cât şi cu prietenii. Este inventiv şi isteţ, dar un pic indolent, din dorinţa de a acorda mai mult timp distracţiei. Matei este de fapt copilul din fiecare. Matei sunt eu, Matei poţi fi tu sau copilul tău.” (Alecs Năstoiu, autor).
“Un băiat. O voce. Posibilităţi nenumărate.” (Costin Pătru, grafician).
“Credeai că a ajuta planeta înseamnă doar să NU arunci gunoaiele pe jos? Credeai că natura poate fi mai bogată DOAR dacă plantezi un copac în spatele blocului? Credeai că mediul e mai curat DOAR pentru că tatăl tău are o maşină cu norme de poluare euro 4? Nu… Există foarte multe modalităţi de a ajuta planeta. La dispoziţia oricui! Deşi nu este o carte tehnică de ecologie, Duminica în care am salvat planeta, punctează foarte bine cel puţin 27 de soluţii prin care, orice familie din lume, are posibilitatea (fără niciun efort) să fie VERDE!” (Adrian Moldovan, voluntar în proiecte ecologice, Cluj).
“Duminica în care am salvat planeta este o comedie savuroasă, educativă şi moralizatoare.” (Virgil Brădişteanu, părinte, Braşov).
“Matei e foarte tare! Şi vocea lui e suuuuper! Am citit cartea în doar 2 zile pentru că am fost foarte curios să aflu cum se termină compunerea lui Matei. Stilul lui mi se potriveşte şi mie. Şi eu mă apuc greu de lecţii, dar până la urmă le termin cu bine. Am aflat şi nişte chestii foarte interesante despre ecologie. De acum încolo o să încerc să ajut şi eu planeta!” (Andrei Vladu, elev în clasa a 2-a, Suceava).
“Vocea lui Matei (cartea), este interpretarea literar-ilustrată a elevului modern. Prins la mijloc într-o lume plină de gadget-uri, elevul din ziua de astăzi este foarte distras de la “obligaţiile” vârstei. Ceea ce contează cu adevarat în dezvoltarea personală a copiilor sunt urmatoarele aspecte: insistenţa părinţilor, cunoştinţele şi implicarea dascălului în educarea tinerilor şi bineînţeles, conştiinţa personală a acestora. Vocea lui Matei (personajul), reprezentarea grafică şi literară (personificată) a conştiinţei personajului principal, contrabalansează discordanţa creată în mod involuntar de evoluţia tehnologică a mileniului trei, între dorinţa de învăţare şi nevoia de distracţie. Primul volum din seria Vocea lui Matei, Duminica în care am salvat planeta, conţine pe lânga aspectul moralizator al îndatoririlor de elev şi o parte educativă, cu privire la percepţia şi atitudinea ecologică a oamenilor în viaţa de zi cu zi.” (Oana Stoian, profesoară, Bucureşti).