,Ziua razbunarii'', un thriller diferit de tot ce a scris John Grisham pana acum. John Grisham este autorul a treizeci de romane pentru adulti, o lucrare de nonfictiune si sase romane pentru tineret. Este unul dintre romancierii cu cele mai remarcabile vanzari, cu peste 60 de milioane de copii vandute.
Pete Banning este fiul preferat al orasului Clanton – erou decorat in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, exponent al unei familii importante din zona, fermier de succes, tata, sot si totodata membru de vaza al Bisericii Metodiste. El revine acasa din razboi, in oraselul sau natal din Mississippi, si il ucide pe predicatorul metodist al comunitatii aparent fara niciun motiv. Dupa ce este condamnat, confruntandu-se cu moartea prin spanzurare, respinge oferta guvernatorului de a-i fi substituita pedeapsa daca isi divulga motivul si singura sa declaratie – in fata serifului, a avocatilor sai, a judecatorului si a familiei – ramane „Nu am nimic de spus“. El pare sa nu se teama de moarte si e gata sa ia cu el in mormant motivul secret al crimei comise.
Calatoria incitanta prin care ne insoteste John Grisham ne poarta din junglele din Filipine si transeele razboiului pana in lumea plina de secrete a unui azil de boli mintale si salile de tribunal in care avocatii incearca disperati sa ii salveze viata lui Pete Banning.
,,Draga cititorule, Acum 30 de ani, cand am scris Si vreme e ca sa ucizi, nu mi-am inchipuit ca vor urma atatea altele dupa acest roman. Nici acum nu stiu, ca sa fiu sincer. Ziua razbunarii e romanul cu numarul 40 si, ca sa sarbatorim aceasta cifra rotunda, ii voi duce pe cititori acolo unde am inceput, in Ford County, Mississippi. Cu toate acestea, cartea este foarte diferita de celelalte, in primul rand pentru ca actiune are loc inainte sa ma nasc. In urma cu multi ani, am auzit despre o crima fara sens petrecuta intr-un orasel din apropiere. Un barbat apreciat in comunitate isi ucide un prieten, si el o personalitate a locului. Motivul acestei crime nu este nici astazi cunoscut. Povestea aceasta m-a urmarit de atunci si pentru ca nu aveam toate datele, am facut ceea ce face orice scriitor. Am „furat-o” si am completat spatiile goale. Adevarul este ca nu stiu ce s-a intamplat cu adevarat. Ceea ce stiu este ca mi-a placut enorm sa-mi inchipui cum ar fi putut decurge lucrurile. Era o poveste prea buna ca sa o ignor. Sper ca te vei bucura cititind-o. Intre timp, eu pregatesc romanul cu numarul 41 (The Guardians, lansata pe 15 octombrie in Statele Unite).'' - John Grisham
Fragment:
"Joi, pe 10 iulie, data celui de-al doilea mandat de condamnare la moarte semnat de judecatorul Rafe Oswalt, Pete Banning s-a trezit in zori si si-a aprins o tigara. Roy Lester i-a adus o cana de cafea si l-a intrebat daca dorea micul dejun. Dar Pete nu voia. Roy l-a intrebat apoi daca dormise bine, iar el i-a spus ca da si i-a multumit. Nu, Roy nu putea face nimic pentru el in acele momente. Leon Culliver l-a strigat din celula lui si a sugerat un ultim joc de cribbage. Lui Pete i-a placut ideea si a aranjat tabla de joc pe hol. Apoi i-a amintit lui Leon ca ii datora 2,35 dolari pentru jocurlie pierdute, iar Leon i-a amintit lui Pete ca nu ii platise alcoolul de contrabanda pe care il bause in ultimele noua luni. Au ras amandoi, si-au dat mainile si au facut lucrurile uitate.
- Mi-e greu sa cred ca asta se va-ntampla cu adevarat, Pete, a spus Leon in timp ce facea cartile.
- Legea e lege. Cateodata iti convine; alteori, nu.
- Nu mi se pare drept.
- Cine a spus ca viata e dreapta?
Dupa cateva maini, Leon a scos termosul si a spus:
- Poate ca tu n-ai nevoie de bautura, dar eu, da.
- Trecem peste asta, a spus Pete.
Apoi usa s-a deschis, iar Nix Gridley s-a apropiat de ei. Parea agitat si obosit.
- Pete, pot face ceva pentru tine?
- Nu-mi vine nimic in minte.
- Bine. La un moment dat, va trebui sa parcurgem programul, doar ca sa stim la ce sa ne asteptam.
- Mai tarziu, Nix, daca nu te superi. Acum sunt ocupat.
- Vad. Asculta, sunt cativa reporteri in afara inchisorii care vor sa stie daca ai ceva de spus.
- De ce-as vorbi cu ei acum?
- Asa mi-am inchipuit si eu. Iar John Wilbanks a telefonat deja. Vrea sa vina aici.
- M-am saturat de John Wilbanks. Nu mai e nimic de spus. Spune-i ca sunt ocupat.
Uitandu-se la Leon, Nix si-a dat ochii peste cap si a plecat.
Soldatii au inceput sa soseasca inainte de amiaza. Cei din comitatele apropiate facusera deplasari usoare, de doua sau trei ore. Cei din alte state calatorisera toata noaptea. Au venit singuri, in camionete si in automobile pline. Erau in uniformele pe care le purtasera candva cu mandrie, in salopete, in haine kaki sau in costume cu cravata. Erau neinarmati, fara planuri de a provoca tulburari, insa abia asteptau o vorba de la eroul lor pentru a fi gata lupta. Venisera sa il onoreze, sa se afle acolo atunci cand murea, pentru ca si el se aflase acolo pentru ei. Venisera sa isi ia adio.
Au parcat in jurul tribunalului, apoi in jurul pietei, iar cand nu s-a mai gasit niciun loc de parcare, si-au lasat masinile in cartierele din centru. S-au strans si s-au salutat unii pe altii, uitandu-se urat la locuitorii orasului, oameni pe care nu ii agreau, pentru ca ei fusesera aceia care il condamnasera la moarte pe Pete Banning.”