În practica medicală obișnuită, medicii îngrijesc corpul pacienților în timpul prezent: în aici și acum, fără să existe o interogație în ce privește istoricul vieții pacientului.
Dar cine sunt acești pacienți?
Cum s-au îmbolnăvit?
Această carte propune o nouă abordare a tratării pacienților, nu doar a bolilor lor, folosind o metodă care permite înțelegerea relației dintre funcționarea psihică și tulburările somatice.
Prin poveștile a cincisprezece pacienți, Jean Benjamin Stora descrie aspectele psihanalitice, medicale și neuroștiințifice ale terapiilor lor, scopul fiind acela de a vindeca atât corpul, cât și mintea.
Acest demers terapeutic complementar celui medical ne permite să tratăm diferit pecianții prin restabilirea „unității psihosomatice”, noua paradigmă a secolului XXI care a înlocuit paradigma corpului-mașină.
Jean Benjamin Stora este specialist în psihosomatică (IPSO). A fost președinte al Institutului de psihosomatică Pierre-Marty din 1989 până în 1992 și al Societății franceze de medicină psihosomatică din 2000 până în 2002, a înființat consultația psihosomatică de la CHU La Pitié-Salpêtrière din 1993 până în 2015. A efectuat numeroase cercetări în domeniul stresului profesional și al cercetării clinice. În prezent, este director al Institutului Societății de psihosomatică integrativă.
