Vezi mai multeÎntre religiile din Orientul Apropiat şi creştinism există o diferenţă esenţială.
Religiile din această zonă a lumii dinainte de Hristos, sumeriană, asiro‑babiloniană, feniciană, ebraică etc., erau religii cu jertfă de sânge, cu adevărat holocaust de animale nevinovate.
Dintr‑un sentiment de justiţie şi compasiune universală, Hristos elimină jertfa de sânge; referindu‑se la marele Templu de la Ierusalim, îl numeşte, în limba sa aramaică, vorbită atunci în Palestina, „Mearat parisim”, adică, într‑o traducere neîndulcită, „speluncă de asasini”, – aşa cum şi prorocul Ieremia (Ieremia 7,11), în Vechiul Testament, a numit un templu în care se făceau sacrificii de animale –, îi goneşte cu biciul pe negustorii de animale de jertfă, eliberează din colivii păsările destinate jertfei etc. Hristos împlineşte astfel porunca „NU UCIDE” din Decalogul dat lui Moise, dar nerespectat de legea leviticului, chiar dacă, în Biblie, prorocul Isaia (Isaia 66,3) a spus că „cine ucide un bou, ucide un om”; primii creştini, ca şi apostolii şi Părinţii bisericii, erau de fapt vegetarieni, respectau viaţa oricărui animal. Sunt multe mărturii în acest sens, dintre care ne vom rezuma la scrisoarea lui Pliniu cel Tânăr, guvernator în Bitinia, trimisă la anul 122 Împăratului Adrian, în care‑i scrie de falimentul crescătorilor de animale din Orientul Apropiat, deoarece populaţiile trecute la creştinism nu mai mâncau carne, apoi există mărturia lapidară a Sfântului Girolam – Hieronimus – (331‑420), episcop şi Părinte al bisericii, secretar al Papei Damas, traducătorul Bibliei din limba ebraică în limba latină, care scrie clar: „Postquam Christus venit nec comedemus carnes” („După ce Hristos a venit nu mai mâncăm cărnuri”).