O fanfară zgomotoasă răsună, publicul jubilează plin de entuziasm, plouă cu confetti — şi în mijloc eşti tu, care tocmai ai răspuns corect la întrebarea de un milion de lei la concursul „Vrei să fii milionar?”. A doua zi, pe prima pagină a ziarelor va apărea ştirea „Cel mai inteligent copil din România câştigă un milion de lei!”
Ţi se întâmplă şi ţie să visezi la asta, să fii în lumina reflectoarelor şi să fii regele unei emisiuni-concurs de cultură generală?
Cartea de faţă îţi explică, în cele opt capitole, ce este de fapt inteligenţa şi care este importanţa ei. La începutul fiecărui capitol îţi explicăm pe scurt la ce poţi folosi aptitudinea ce urmează a fi prezentată în acel capitol. Astfel, vei rămâne uimit, spre exemplu, de cum îţi vei putea folosi logica, memoria bună sau capacitatea rapidă de reacţie. Apoi, îţi propunem numeroase ghicitori şi jocuri logice, captivante şi amuzante, cu care îţi poţi antrena inteligenţa. Fiindcă în acest lucru constă avantajul. Inteligenţa nu pică din cer şi apoi, gata, este a ta. Nu este deloc aşa. Tu singur poţi să faci ceva pentru a o îmbunătăţi.
Iar cel mai bun argument: antrenamentul îţi va aduce foarte multă distracţie!