Vezi mai multePrima parte a acestei cărți propune o teorie a actului creației – a proceselor conștiente și inconștiente care stau la baza descoperirii științifice, a originalității artistice și a inspirației comice. Ea încearcă să arate că toate activitățile creatoare au un tipar fundamental comun și să schițeze acest tipar.
Scopul Cărții a doua este să arate că anumite principii de bază operează de-a lungul întregii ierarhii organice – de la oul fertilizat până la creierul fertil al individului creator; și că fenomene analoge cu originalitatea creativă pot fi întâlnite la toate nivelurile.
Oricine scrie despre un subiect complex trebuie să știe că nu poate să împuște doi iepuri dintr-un foc. Prima carte se adresează cititorului comun; unele capitole din Cartea a doua presupun o cunoaștere mai îndeaproape a curentelor actuale din biologia și psihologia experimentală și sunt mai degrabă tehnice. Există o inevitabilă diferență de stil între cele două părți: în prima am evitat pedanteria, cu prețul căderii ici-colo într-o terminologie vagă; în cea de-a doua, lucrul acesta nu a mai fost cu putință. Cititorii care vor găsi unele pasaje din partea a doua ca fiind prea tehnice le pot sări fără grijă și pot relua firul lecturii de mai încolo, fără să piardă sensul ideii generale. Leitmotivele ei sunt enunțate în repetate rânduri la diferite niveluri de-a lungul cărții.
Poate părea prea prezumțioasă tentativa de a cerceta originile biologice ale creativității mentale, câtă vreme suntem incapabili încă să definim chimia unui simplu spasm muscular. Dar de multe ori în istoria ideilor au acționat două metode opuse: abordarea „de sus în jos”, de la complex la elementar, de la întreg la părțile sale componente, și abordarea „de jos în sus”, de la parte la întreg.
Accentul pus pe una sau alta dintre aceste metode poate alterna în funcție de moda filosofică, până când se întâlnesc și se contopesc într-o nouă sinteză. Ar fi fost la fel de imposibil de construit o fizică teoretică pe baza particulelor ei elementare (care se arată a fi din ce în ce mai derutante), cum s-a dovedit imposibil de clădit o teorie a psihologiei pe „reflexele elementare” și „atomii comportamentului”. Viceversa, fără supoziția că materia complexă constă din părți atomice, oricare ar fi ele, fizica și chimia nu s-ar fi putut dezvolta.
Am încercat să combin cele două metode, alegându-mi drept punct de pornire un fenomen care este în același timp simplu și complex, în care un proces intelectual subtil este semnalat printr-un reflex fiziologic vulgar: fenomenul râsului. Umorul este un lucru evaziv, ca și curcubeul; și totuși, studiul spectrului colorat a furnizat repere pentru structura elementară a materiei.
ARTHUR KOESTLER (1905-1983) a fost un romancier și ziarist evreu britanic.
În tinerețe, după studii universitare la Viena (1922–1926) și trei ani petrecuți în Palestina, Arthur Koestler ajunge la Berlin, unde lucrează ca jurnalist și devine membru al Partidului Comunist din Germania (1932–1938). Participă la Războiul Civil din Spania de partea republicanilor, cade prizonier în 1937, dar este eliberat și se stabilește în Franța. După marea epurare stalinistă și procesele de trădare moscovite din anii treizeci, se dezice definitiv de comunism și publică, pentru scurtă vreme, un săptămânal antinazist și antisovietic. În 1939 este arestat de poliția franceză și internat într-un lagăr de prizonieri, apoi se află în arest la domiciliu, dar reușește să fugă în sud, în momentul în care nemții ocupau Parisul, înrolându-se în Legiunea Străină Franceză, și, în sfârșit, să ajungă în Anglia, unde se va stabili definitiv. Se va sinucide împreună cu ultima sa soție în 1983. Romanul Întuneric la amiază a fost publicat în decembrie 1940 și se numără printre primele zece cele mai bune romane de limbă engleză ale secolului XX, fiind tradus în peste 30 de limbi. În aceeași perioadă, Koestler publică romanele Gladiatorii (1939) și Arrival and Departure (1943). Ultimul său roman politic este The Age of Longing (1951). A scris numeroase eseuri, printre care se remarcă cele din volumele The Yogi and the Commissar and Other Essays (1945) și The God That Failed (1949), memorii ‒ Arrow in the Blue (1952) și The Invisible Writing (1954) ‒, iar în ultima parte a vieții, preocupat fiind de știință, creativitate, misticism și iudaism, a publicat The Lotus and the Robot (1960), The Act of Creation (1964), The Ghost in the Machine (1967), The Thirteenth Tribe (1976).