Ideea principala a cartii este reprezentata de cautarea sufletului pereche de-a lungul mai multor vieti. Astfel, sub incarnarea a 7 personaje in diferite epoci si spatii geografice – Mahavira in India, Unamonu in Egiptul Antic, Gungunum in Babilon, Axius in Roma Antica, Hans in Germania medievala, Gaston in Franta revolutionara si Toma Novac in Romania interbelica – principiul masculin isi cauta perechea pentru a se reintregi, deoarece dupa cum explica autorul prin intermediul personajului Aleman:
Barbatul si femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioanele de barbati doreste pe o singura femeie, din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila e insusi rostul vietii omului.