“Cititorule, nu te lăsa pradă tentației de a recunoaște personajele din carte după numele lor, sau după felul cum defilează prin pagini, chiar dacă unele par a fi existat aievea.”
Adrian Parvu
Fomista, nevasta lui Mafoame,
a avut doi copii din singura ei căsătorie: o fată și-un băiat.
Le-a dat aceleași nume, Ionica și Ionel, să poată face,
cu tot familionul, o singură onomastică, pe 7 ianuarie,
când e sărbătorit Înainte-Mergătorul lui Dumnezeu.
Ionica s-a măritat cu un subofițer de la unitatea
de pompieri, băiat bun, cu fruntea-ngustă
și toată fața plină de acnee juvenilă, purulentă.
Când a luat foc Moara Doamnei, a dat și ea fuga,
cu alții gură-cască, să constate urgia și paguba.
Pompierul Ionicăi a intrat primul, prin fum și flacără,
cu târnăcopul deasupra capului. N-a mai ieșit.
A dat buzna și ea, cică să-l salveze. N-a mai ieșit.
Au ars amândoi pe degeaba: oricum, moara era o ruină,
lumea sărăcise, nu mai măcina nimeni nimic.
Ionel a găsit o fată de la țară, de prin Pietrele,
a dus-o la cununie, la primar și la popă.
Sâmbătă seara au făcut nuntă mare,
cu lăutari tocmiți pe mâncare și băutură.
Cam după miezul nopții, ginerele a dispărut. Plânsete,
țipete, nedumerire, înjurături, amenințări.
L-au găsit a doua zi în pod, atârnat de-o grindă,
cu limba scoasă și pantalonii plini de scârnă.
Secretă și vinovată, singura lui iubire
rămăsese surioara Ionica.