Mie mi se pare că, asemenea romanului, teatrului, basmului, mitului sau chiar poeziei (într-o oarecare măsură), aforismul poate face obiectul unei teorii. O eventuală teorie ar maximiza, desigur, scopul pe care trebuie să-l atingă aforismul, așa cum face orice teorie, în orice domeniu. Mă întreb, însă, dacă nu s-ar pierde accidentul spectaculos în favoarea necesarului neted, dacă nu s-ar diminua surpriza insolitului în favoarea plictiselii predictibilului și dacă nu s-ar compromite ireversibil misterioasa clipă de luciditate acută, ca un fulger, pe care aforismul o aprinde pe firmamentul căutării de sine. Nu promit să nu reflectez teoretic, cândva, asupra aforismului.
Dar atunci, acesta nu va mai fi o floare de câmp, spontană și întâmplătoare, ci va fi o floare în glastră, amenajată. Deocamdată încerc să mă bucur de aforism, nu să-l judec.