Ahile sau Despre forma absoluta a prieteniei. Ariel sau Despre forma pura a libertatii

Putea simti orice si putea gandi orice. Stia tot, citise tot. In greaca, latina, engleza, franceza, italiana. Cand scria despre contigenta, despre libertate sau despre etic, gandea ca un profesionist, desi nu-i frecventase in mod sistematic pe filozofi. Si totusi candva, pesemne intr-o alta viata, ii citise si pe ei. Cand scria despre Homer, Platon, Dante, Shakespeare sau Eminescu, despre cei mari pe care ii iubea, se muta cu toata fiinta lui in universul lor. Toata viata s-a pregatit pentru intalnirea cu ei. E foarte greu sa fii in aceeasi masura stiutor si scriitor. E foarte greu, cand ai ajuns sa te afunzi in jungla unui domeniu, sa mai poti iesi din ea si sa poti vorbi convenabil despre lucrurile pe care le-ai intalnit. Rareori am vazut minti care, dupa ce s-au supus celor mai teribile cazne filologice, au mai putut, ingreunate de uriasa colectie de date, sa-si ia zborul si sa-si pastreze stralucirea expresiei. Singurele exemple care-mi vin in minte, in afara de Nietzsche, sunt Huizinga, Heinrich Zimmer, Auerbach, poate Erwin Rhode. Ca mare elenist ce era, Petru Cretia a patruns si a locuit lunga vreme in catacombele unui timp mort si ale unei limbi moarte. Cati filologi mai ies vii din aceasta lume a umbrelor? Si cati, mai ales, le mai pot invia pentru noi? (Gabriel Liiceanu)