În septembrie 1956, cu șapte luni înainte de moarte, Camil Petrescu făcea un inventar al lucrărilor literare pe care, datorită bolii, era posibil să le lase în manuscris: „…În ceasul acesta al unei sănătăți falimentare, prin abuz de muncă și din alunecare peste timp, mă găsesc dator cu volumul al treilea din Un om între oameni, cu pregătirea pentru tipar a poemului eroi-comic Papuciada, de asemenea cu pregătirea pentru tipar a pieselor Caragiale și Aici se repară ieftin roata norocului, toate de neocolit, care nu pot fi lăsate în drum…”
Temerile sale aveau să se dovedească întemeiate. După moartea sa, survenită la 13 mai 1957, Caragiale în vremea lui primește „bunul de tipar” în octombrie 1957; volumul al III-lea din Un om între oameni primește și el bun de tipar în decembrie. Papuciada va trebui însă să mai aștepte (până în iulie 1966). Legenda spune că întârzierea s-ar fi datorat personajului Urs din epopee, existând teama că s-ar fi putut să fie identificat drept o aluzie la ursul rusesc. Dar Aici se repară ieftin roata norocului va avea soarta cea mai ingrată.
După o încercare de tipărire, fragmentară (câteva scene din actul al II-lea) în Luceafărul, în august 1959, două acte se vor publica în revista Teatrul, în august 1960. De atunci, deci exact șase decenii, tăcerea, ca să nu spun uitarea, s-a așternut asupra acestei lucrări. Nota redacției revistei Teatrul, ce însoțește cele două acte, are un caracter confuz aruncând un val de incertitudine asupra acestei piese atât de nenorocoase.
- Alexandru Buican