…toti parintii sunt ingrijorati si sufera atunci cand copilul lor are probleme. Ca parinte incercati tot ce va trece prin cap si credeti ca este de ajutor. Cand metodele respective nu mai functioneaza atunci se recurge la ajutorul dat de un psiholog.
Eşti îngrijorat că preşcolarul tău are crize de furie sau, în ciuda faptului că învăţase să facă la oliţă, de curând a reînceput să-şi murdărească lenjeria?
Sau poate că este vorba de un şcolar de clasa a treia sau a patra care pare impulsiv şi hiperactiv, tensionat sau deprimat, iar învăţătoarea lui te-a anunţat de curând că nu învaţă în ritmul la care se aştepta ea.
Poate copilul tău este un adolescent prea preocupat de alimentaţie şi de greutatea corporală, având comportamente autoagresive sau schimbări de dispoziţie şi comportament imprevizibil?
Te preocupă emoţiile şi comportamentul copilului tău şi doreşti să afli ce anume poţi face pentru a-l ajuta?
Atunci cartea aceasta ţi se adresează. Ea abordează aspecte cum ar fi intervenţii specifice de autoajutorare, psihoterapia, tratamentul medical, testarea psihologică şi perspective de înţelegere şi de tratare a anumitor simptome (de exemplu, anxietatea, agresivitatea, schimbările de dispoziţie şi accesele de furie).
Kenneth H. Talan este medic psihiatru. A studiat medicina la Yale. A lucrat multă vreme în clinici pentru copii şi adolescenţi, precum şi în şcoli publice.
Timp de mai bine de 20 de ani a fost consultant pe probleme de psihiatrie pentru profesori, psihologi şi consilieri psihologici care lucrau cu elevi cu probleme de comportament. A ţinut prelegeri de specialitate pentru publicul larg şi pentru profesionişti.