Vezi mai multeCartea de faţă este traducerea în limba română a lucrării scrise de mine în 1949 şi publicată la Paris în iunie 1950. Ea constituie prima încercare de a relata evenimentele petrecute în România în decursul celui de al Doilea Război Mondial.
Această prioritate comportă riscuri. Nu dispuneam de nici un document. Singura mea sursă a fost memoria. Cu ajutorul ei, m-am străduit să reconstitui evenimentele al căror martor am fost, sau pe care le-am aflat de la martori oculari.
Ea se vrea deci o mărturie. Nu o scriere istorică. Pentru a-i respecta acest caracter, nu am adus textului scris în 1949 nici cea mai mică modificare, în ciuda publicării în ultimul deceniu a unui număr însemnat de documente privitoare la perioada descrisă de mine. O mărturie trebuie să-şi păstreze forma iniţială. Ea nu poate fi revizuită, corectată sau completată.
Eu aparţin taberei învinşilor de la 23 august 1944 şi mi-am adus mărturia în această calitate. Nu pot să mă plâng de soartă. Am scăpat de temniţă, iar exilul nu mi-a fost mai greu decât acela al învingătorilor din primul moment: realizatorii actului de la 23 august. Dintre toți, regele este singurul care nu a cunoscut închisorile comuniste. Mulţi dintre sfetnicii săi au pierit în puşcărie. Date fiind opţiunile mele politice, mărturia mea poate părea subiectivă. Cum ar putea fi altfel?
Martorul nu se poate sustrage nici propriilor opinii, nici publicului căruia i se adresează şi nu rămâne indiferent faţă de atmosfera care domneşte în jurul său. Un singur factor poate fi invocat în favoarea mea: unii mă tratează de detractor, alţii de apologet al lui Ion Antonescu. Să fi reuşit oare să adopt o poziţie de echilibru între cele două extreme? Să judece cine mă citeşte. -- Gheorghe Barbul