De două decenii şi jumătate, Florica dovedeşte o tenacitate exemplară a cercetării pictural-materice pe o problematică ce se adânceşte, ca procedură şi palier conceptual, de la o expoziţie la alta. Tema fundamentală a Chipului fără chip (MNAR, 1999) se declină spre diagrama mulţimii metropolei (Umbrele prezentului, Simeza, 2004) spre eul multiplicat (Timpul regăsit, Palatul de la Mogoşoaia, 2008) sau spre identitatea digitală (Facebook, 2013-2016, Muzeul Brukenthal, AnnArt Gallery din Bucureşti, Muzeul de Artă din Timişoara, Muzeul de Artă din Chişinău). Prevenda este, alături de alte două mari nume (la feminin) ale picturii româneşti actuale – Paula Ribariu şi Ioana Bătrânu – o pildă de continuitate a cercetării plastice pe o problematică « umanistă », care se dezvoltă organic, de la o expoziţie-ciclu la alta.“ – Aurelia Mocanu
„Florica Prevenda este o artistă contemporană de origine română cu un parcurs mai degrabă particular și independent. Formată în învățământul artistic de dinainte de 1989, Prevenda și-a însușit pe deplin lecția tradițională a picturii, cu temeinicele sale baze tehnice și disciplina de atelier, totodată detașându-se de ea într-un efort de (re)integrare a acestui mediu încărcat istoric în discursul artistic contemporan. Acest demers, în conlucrare cu înțelegerea profundă a mecanismelor specifice lumilor și scenelor artistice din prezent, a contribuit la individualizarea imaginii sale: o artistă care atinge subiecte relevante nu numai pentru contextul local ci și pentru cel mai larg, global, în expoziții atât acasă, cât și în afara țării, o artistă ce reușește să comunice prin opera sa cu audiențe diverse, de la cele profesioniste la publicul larg. (...) Abordarea sa integrează istoria picturii și pe cea mai largă a artei secolului XX (rezonând cu grattage-ul suprarealist sau combines-urile lui Rauschenberg), prezentul și unele dintre posibilele vieți viitoare ale picturii. Artista apelează la mijloacele colajului și asamblajului din materiale variate (carton, fragmente de cărți, ziare, fotografii, gips) într-un proces de transgresare a picturii și de emancipare a sa din suprafața bidimensională în spațiu și volum.“ – Diana Ursan