Deşi boală veche, diabetul a devenit vedetă şi în modernitate. Ca dovadă, în România anului 2005 erau înregistraţi aproximativ 600.000 de diabetici, estimându-se că numărul celor nediagnosticaţi sau în stare latentă depăşeşte un milion. Paradoxal deci, dezvoltarea civilizaţiei nu a redus, ci a multiplicat cauzele care duc la apariţia acestei maladii.Fără a avea pretenţia de a fi exhaustivă, cartea de faţă are în vedere dezbaterea pe înţelesul tuturor a celor mai importante aspecte ce trebuie precizate în cazul alimentaţiei bolnavilor de diabet. Ea pune la dispoziţia cititorilor o prezentare generală a tuturor produselor alimentare care influenţează în mod pozitiv sau negativ boala diabetică, precum şi meniuri zilnice, reţete aferente acestora, ceaiuri şi suplimente nutritive dispuse la ntervale orare clar precizate şi obţinute prin tehnologii de preparare analizate şi argumentate detaliat. Pe de altă parte, sunt explicate principiile care au stat la baza întocmirii meniurilor propuse bolnavilor de diabet, astfel încât acestea să aibă un rol pozitiv în ameliorarea stării de sănătate. Cei care pregătesc meniurile propuse bolnavilor de diabet vor înţelege, parcurgând această lucrare, importanţa preparării hranei conform anumitor tehnologii, de ce este important să optăm pentru acestea şi de ce trebuie folosite sau evitate anumite categorii de alimente, în acest fel, cei care se ocupă de prepararea hranei bolnavilor pot deveni un factor activ în obţinerea unei stări de sănătate favorabile. Este de spus că această lucrare se adresează unui public foarte larg, cointeresând largi categorii de oameni. Autorii lucrării recomandă tuturor persoanelor însuşirea acestor principii de alimentaţie corectă, astfel încât să se poată debarasa de preparatele moderne de tip industrial, care dăunează grav sănătăţii. Numai aşa incidenţa diabetului va scădea considerabil. Alimentaţia propusă în această lucrare este îmbogăţită de administrarea unor suplimente nutritive naturiste, precum şi de ceaiuri cu rol benefic în fiecare tip de diabet. Vă oferim deci, prin acestă carte, cheia în lupta cu diabetul, principii nutriţioniste de ultimă oră, soluţii şi reţete verificate ca arme dintre cele mai eficiente, fără de care niciun tratament terapeutic nu poate avea succes deplin.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2006
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
235
ISBN:
9789736591365
Dimensiuni: l: 17cm | H: 24cm
Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!