Am scris greu aceasta carte, cu opinteli. Dar pentru ca trebuie sa ne intelegem propriile vieti ca sa le dam sens si pentru ca trebuie sa ne explicam in fata celorlalti, am ajuns in situatia in care vreau sa dau glas generatiei mele, nascuta in anii '60.
Crescuti cu convingerea ca societatea socialista multilateral dezvoltata este un dat, ca nu se va schimba niciodata nimic, ca asta e lumea si nu exista altceva in afara ei, noi am inghitit, si atat.
A venit clipa in care sa ma intreb daca cei 30 de ani traiti in comunism au reusit sa dea sens celor 35 de ani de postcomunism?
Le va pasa urmasilor nostri de asta? Intre a nu face nimic si constatarea ca am facut prea putin, lumea isi vede de imuabila sa calatorie.
Raul, la fel. Atunci nu ma simteam nelibera, aveam atata libertate cata mi se dadea. Iar cartea nu se doreste un portret al acelor ani si ai celor care au urmat, este vorba doar de un efort corect, dedicat, de multe ori imperfect.
Sa fie vorba de o modesta forma de protest?
Una prapadita, firava?
Chiar nu stiu. Dar veti gasi in aceste pagini o viata ca oricare alta.
Adela Gheorghiu si-a urmat viata, nu a avut alegeri. Si cum spuneam, nici ea, nici noi, nu am avut ce sa alegem.
Poate de aceea nici nu ne-am opus, nici nu am prea facut...
Carmen Gheorghe