Am inteles rostul meu...

Zeci de ani s-a chinuit Securitatea să pătrundă în viaţa şi în mintea părintelui Arsenie Papacioc. A scotocit după sentinţe de condamnare mai vechi, din vremurile tinereţii sale legionare. L-a urmărit pretutindeni, l-a arestat şi l-a condamnat în celebrul proces al „Rugului Aprins“, i-a trimis iscoade în celulă, în anii detenţiei de la Aiud, ori în parohie şi în mănăstirile prin care a trecut, după ieşirea din închisoare. I-a ascultat convorbirile şi i-a interceptat corespondenţa. A pus la cale compromiterea sa în ochii obştii monahale şi mai ales ai celor care îi căutau sfatul şi mângâierea. În fine, a adunat mii şi mii de file într-un dosar de urmărire informativă, care, în pofida odioasei sale întrebuinţări iniţiale, astăzi e o frescă a vieţii monahale în anii comunismului.
Însă, întruchipată de mefienta şi violenta Securitate, puterea seculară vedea în părintele Arsenie Papacioc doar un vechi combatant legionar refugiat în mănăstirile ortodoxe, un duşman al educaţiei ateiste sau cel puţin un opozant politic. În realitate, acest duhovnic atât de hărăzit şi atât de iubit, silit să treacă prin furtunile istoriei, urma o altă chemare, asumându-şi rostul şi răspunderea propriului destin. El este „duhovnicul trezviei şi al iubirii“.