Vezi mai multeAmazonul lui Ștefan Manasia aduce în aluviunile lui, pe un teren bîntuit prin 2003 de secetă biografistă, o vegetaţie tropicală de limbaj, flori carnivore de imaginar, dar şi schije de gîndire magică despre actul poetic. Sclipirea intermitentă a acestora îl face pe poet să intre în pielea unui prădător la pîndă după iluminări, activîndu-i reflexele primitivului încă branşat direct prin simţuri la un univers electrizat pînă în lumile cele mai mici. Chiar dacă Manasia se proiectează, cu aroganţa şi tonul muşcător al tinereţii, într-un eu-zeu, el tînjeşte, de fapt, tocmai să fie traversat, locuit, sfîrtecat de acele lumi. Subtili curenţi de empatie îl ţin deci în zonele de margine şi interregn, iar de acolo de unde plăcile realului se fisurează şi se zgîlţîie poezia lui creşte la fel de brutală, la fel vitală ca samba născută în favele. – Adriana Stan
Iată, aşadar, un discurs epico-liric complex, ce evită artificiile şi se abandonează (sau şi-o calculează inspirat) mişcării lente, răbdătoare, celulare, a materiei infestate, cu care se simte solidar, de care se lasă impregnat, reuşind să transmită sentimentul unei intimități organice cu ceea ce e expulzat din cîmpul central al atenției poetice, dar supraviețuind dincolo de extremele alterări la care a fost supus. O asemenea apropiere de concretețea materială măsoară încă o dată distanța față de „mizerabilismul” la modă printre confrați de „promoție” ai lui Ștefan Manasia, care e şi una a calității discursului poetic, deloc „minimalist”, pauper şi superficial. Sensibilitate rănită, în felul său, acest poet are ceva din eroii lui Salinger, marginali în prospețimea şi luminozitatea ființei lor, față de lumea de azi, aproape general maculantă şi profanată. – Ion Pop
Ștefan Manasia (n. 1977, Piteşti) a publicat şase volume de versuri: Amazon și alte poeme (2003), cartea micilor invazii (2008, premiul „Manuscriptum” pentru poezie, din partea Muzeului Naţional al Literaturii Române), motocicleta de lemn (2011, premiul Tînărul Scriitor al Anului), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015, premiul pentru poezie al revistei Observator cultural) şi Gustul cireșelor (2017). În 2008 iniţiază, la Cluj, Clubul de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau” (alături de Szántai János şi François Bréda). Poemele sale sînt traduse în engleză, ebraică, franceză, germană, maghiară, neerlandeză. Este autorul volumului de eseuri şi cronici literare Stabilizator de aromă (2016).