Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      Amorsarea revolutiei. Romania anilor `80 vazuta prin ochii securitatii

      Amorsarea revolutiei. Romania anilor `80 vazuta prin ochii securitatii

      6.0 / 10 ( 1 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2012
      Nr. pagini:
      398
      ISBN:
      9786065371385
      Dimensiuni: l: 17cm | H: 24cm
      Indisponibil
      Indisponibil
      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      „Revoluţiile sunt credinţe care sfârşesc”, spunea Gustave Le Bon în urmă cu mai bine de un secol. Pornind de la această afirmaţie, ne-am întrebat dacă ce s-a întâm­plat în România în decembrie 1989 a fost „explozia unei clipe” sau, mai degrabă, „sfârşitul unei iluzii”, iluzie care a părut să anime o bună parte a cetăţenilor secolului al XX-lea?

      În încercarea de a afla un răspuns, am făcut apel la vasta bibliografie ce tratează su­biectul Revoluţiei Române din 1989. Am constatat însă, cu surprindere, faptul că această bibliografie, deşi cuprinde cvasi-totalitatea tipurilor de lucrări specifice isto­rio­grafiei (memorii, jurnale, culegeri de documente, istorie orală, dicţionare,
      cro­no­logii, sinteze şi monografii), abordează într-o foarte mică măsură problema ca­u­ze­lor profunde ale revoluţiei.

      Cu alte cuvinte, dacă despre contextul declanşării protestelor de la Timişoara, despre desfăşurarea acestora şi organizarea represiunii, despre baricada de la ho­telul „Intercontinental”, despre fuga lui Nicolae Ceauşescu din clădirea C.C. al P.C.R. şi execuţia acestuia sau despre una sau alta dintre figurile de marcă ale acelor zile s-au scris sute şi mii de pagini, în ceea ce priveşte evoluţia societăţii româneşti în deceniul premergător revoluţiei, înţeleasă ca şi conturare a premiselor revoluţiei, majoritatea lucrărilor se mulţumesc cu colportarea unor şabloane interpretative sau a unei retorici cu rădăcini în războiul informaţional specific lumii bipolare.

      Având în vedere această stare de fapt, am considerat că un demers având ca fina­li­tate realizarea unui tablou cât mai cuprinzător al cauzelor interne ale Revoluţiei Ro­mâ­ne din decembrie 1989 este mai mult decât binevenit. Fără a cunoaşte aceste ca­uze, în­ţe­legerea modului de desfăşurare a evenimentelor, a caracterului violent al acestora, a rapidităţii incredibile cu care a fost „măturat” un regim politic aparent de ne­clintit ră­mâne, inevitabil, una parţială, văduvită de surprinderea nuanţelor cu rol di­fe­ren­ţi­a­tor.

      În acelaşi timp, noua formă de guvernământ, rezultată în urma eliberării de o­pre­siune, şi schimbările imprimate de aceasta societăţii româneşti rămân incom­pre­hen­sibile istoricului care îşi porneşte analiza cu investigarea evenimentelor din anul 1989.

      Florian Banu

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.