Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca

Studiul lui Z. Ornea Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca, aflat la a patra editie, este o radiografie ideologica si culturala a unei zone fierbinti din interbelicul romanesc: deceniul al treilea al secolului XX care, spre deosebire de cel de-al doilea deceniu in care a predominat „modernitatea” (sincronism, avangardism, europenism), s-a aflat sub imperiul „traditionalismului” (autohtonism, ortodoxism, legionarism, „trairism” etc.). Derapajul ideologic si politic, inceput in plina afirmare a democratiei romanesti moderne, este documentat cu obiectivitate prin citate extinse din presa vremii, din brosuri sau opere literare consacrate, neocolind discursul politic al extremei drepte interbelice si actiunile ei social-politice.
 
„Pentru cei care au trait cu iluzia unui timp interbelic cu valoare de model, Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca a lui Z. Ornea a avut un efect demitizant major. Cartea a aratat ca, departe de a fi fost paradiziaca, epoca a fost si a unei grave maladii sistemice, maladia extremista si prototalitara, care n-a lasat nimic neatins, de la istoria politica la cultura si viata personala. Ba, mai mult, studiul lui Z. Ornea a aratat, cu citate extinse si convingatoare pentru orice cititor de buna-credinta, ca destui autori care abia incepeau sa fie recuperati, cum ar fi Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Eliade, Cioran si altii, departe de a fi un model bun la toate – de la profunzimea viziunii metafizice la concretetea solutiilor politice –, trebuie cititi precaut, fiindca au fost ideologi sau numai adepti ai extremismului de dreapta.” (Marta Petreu)
 
„Scrisa in buna parte inainte de 1989, aceasta carte n-a avut nici o sansa de tiparire in anii din urma ai unui regim national-comunist. Z. Ornea nu intreprinde pur si simplu o critica de la stinga a ideilor de extrema dreapta, desi marxistul care era nu se dezminte, ci si una plina de bun-simt si respectuoasa fata de adevarul istoric. Inainte de a se declansa, urmare a publicarii unor texte uitate ori ignorate mai devreme, campania contra «fascismului» lui M. Eliade si al congenerilor sai, Z. Ornea a analizat cu finete si fara spirit de revansa deriva ideologica. Z. Ornea s-a priceput ca putini altii sa infrunte riscul de a transforma orice analiza a ideilor in dogmatismul de rigoare. In loc sa ocoleasca monstrul, i-a facut fata. Era de fapt un social-democrat caruia epoca de dupa 1971 ii oferea o noua provocare. A fi de stinga in plin protocronism constituia o nesansa, ca si a fi obiectiv in plin dogmatism. Alunecarea spre sovinism a comunismului romanesc in deceniile 8 si 9 confirma analizele lui Z. Ornea despre anii treizeci si facea similitudinile atit de izbitoare, incit devenise mai usor sa critici stinga democrata decit dreapta legionara. Nu monografia despre Gherea i-a creat autorului greutati cu cenzura, ci aceea despre extrema dreapta din deceniul 4.” (Nicolae Manolescu)