O antologie vizionară pe care Laurențiu Ulici a scris-o la începutul anilor ’80, dar care a fost blocată de la publicare.
«Erau în sumar prea mulți poeți tragici, prea mulți nemulțumiți. Erau prea mulți poeți lăudați de „Europa Liberă”, de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, erau poeți, ca și mine, prea des publicați în revista „Mele” a lui Ștefan Baciu. Erau poeți care fugiseră din țară, care erau traduși în Occident, poeți realmente mistici sau religioși. Era prea multă cultură și se vehiculau subteran atâția autori și cărți interzise, în citatele și parafrazele, în libertatea de nezăgăzuit a acestor tineri. O, da, era o libertate de nesuportat în antologia lui Ulici.
Și s-a găsit redactorul care să blocheze antologia.» (Doina Uricariu)
«Împrumutând un termen cinematografic, voi spune în chip de frază finală că această antologie s-a vrut un stop-cadru al poeților tineri și al poeziei lor; imaginea unui fragment din istoria culturii poetice românești a cărui semnificație pentru evoluția limbajului poetic se va vădi cu toată claritatea poate abia atunci când fragmentul nu va mai fi decât o clipă, iar consecințele lui vor lumina asupra celor încă nenăscuți, precum steaua eminesciană: „Era pe când nu s-a zărit / Azi o vedem și nu e”… » (Laurențiu Ulici)