Definirea epocii baroce, inteleasa ca ansamblu de evenimente culturale si artistice aparute in Europa secolului al XVII-lea, este in dezbaterea critica o problema permanent deschisa. Intr-una dintre acceptiunile sale cele mai raspandite, barocul se limiteaza la unele aspecte ale artei secolului al XVII-lea: aflandu-si punctul focal intr-o Roma exuberanta, el bulverseaza proportiile si armonia statica a renasterii – deja busculate si amenintate inca din secolul anterior de catre manierism – instaurand linia curba, miscarea stranie a formelor, indrazneata optica trompe-l’œil, expresivitatea teatrala. Bernini, Borromini, Pierre de Cortone si Rubens sunt – alaturi de altii - exemple hotaratoare ale barocului.
Cu toate acestea, pe langa aceste expresii de mare efect, arta secolului al XVII-lea propune si solutii foarte diferite prin pictura naturalista a lui Caravaggio, dar si prin „clasicismul” unor Carraccis si Poussin, prin pictura intimista a lui Vermeer, precum si prin registrele picturale Rembrandt si Velasquez.
Reflectare ale evenimentelor sociale, politice, religioase, culturale si stiintifice care bulverseaza profund lumea europeana, barocul nascut pe scena italiana gratie mecenatului Bisericii si al puternicelor case principiare, se imbogateste cu o noua splendoare in Spania, Franta, Tarile de Jos si in restul lumii,in Europa precum si in Lumea Noua. El suscita totodata interesul crescut al noilor mecena si colectionari, urmand noile cai ale muzicii, literaturii si artei dramatice. La inceputul secolului al XVIII-lea, evolutia barocului matur asista la nasterea, in Franta, a rococo-ului, care se va raspandi apoi in restul europei: acest stil adopta forme usoare, apropiate de arabesc, de culorile elegante si luminoase, atat in pictura, cat si in sculptura si arhitectura. Subiectelor tipic eroice sau sacre le sunt preferate temele legate de lejeritatea vietii aristocrate sau chiar scenele de gen, tratate pe un ton vesel si frivol, dar si amprentate de simplitate. Watteau, Fragonard, Boucher, Canaletto, Tiepopo si Bellotto sunt numai cativa reprezentanti ai acestui stil pictural, in timp ce arhitectura se deschide catre rococo printr-un Neumann, autorul magnificei resedinte de la Wurzburg.