Arta egipteana

 Niciuna dintre civilizatiile trecute nu a lasat vestigii atat de impozante si fascinante, si totusi atat de putin „omenesti: ca cea egipteana. In Egiptul antic, arta nu era expresiva lumii omenesti. Ea era o reprezentare vie si activa a actului creatiei. Natura aspra si puternica a Vaii Nilului, unde se trece fara avertismente de la campia fertila la desert, unde revarsarile anuale spala peisajul intr-un ciclu impecabil, reinnoind viata, a dat forma artei egiptene.
Aceasta este in primul rand o emanatie a divinului si ca atare propune, cu rigoare matematica si dupa canoane strict codificate, ordinea stabilita de zei. Religia era totul si totul era religie in Egiptul antic. Arta nu are valoare estetica in aceasta lume: ea are simbolul naturii, trebuia mai degraba sa-i surprinda esenta decat sa o imite si nu lasa libertate de expresie individului. Lucrarile care impodobesc templele, palatele si mormintele au o functie magica: sunt menite sa protejeze.De aceea ele nu sunt o imitatie a naturii. Dimpotriva, sunt creatii de sine statatoare; sunt vii si omnipotente. Conceptia magica si religioasa care i-a inspirat pe acesti artisti-creatori poate fi inca sesizata azi, chiar daca lucrarile au fost dusein tari indepartate de soarele fierbinte al desertului african. Dar chiar si acolo, in vitrinele muzeelor, ele vorbesc tot despre lumea naturala locuita de oamnei si creata de o divinitate care o patrunde tot mai mult. O lume unde umanitatea si arta sa sunt apogeul creatiei divine.