Arta Renasterii Italiene

Oricine ia contact pentru prima data cu Renasterea italiana, dorind sa afle de ce este considerata o epoca atat de importanta in lumea artei, de obicei are deja idee despre ce este vorba. Cuvantul „renatere” este asociat cu ideea unui nou inceput, nu tocmai limpede definit, dar totusi radios, aflata in opozitie cu notiunea (la fel de inexact definit ) a Evului Mediu. Aceasta polaritate da nastere viziunii contrastante care defineste conceptul de Renastere, un concept perceput in general ca fiind intru totul pozitiv. „Renasterea marcheaza afirmarea individului, trezirea dorintei pentru frumusete, o procesiune triumfala a vietii voioase, cucerirea intelectuala a realitatii fizice, o reinnoire a cautarii pagane a fericirii, o dezmeticire a constientizarii relatiilor individului cu lumea naturala care il inconjoara.” Aceasta este explicatia entuziasta pe care istoricul de arta olandez Johan Huizinga o atribuie unui entuziast renascentist fictiv, in eseul sau „Problema Renasterii.” Daca adaugam acestui cadru faptul ca cei mai multi oameni isi imagineaza Renasterea ca pe o intoarcere la spiritul Antichitatii, si ca in timpul ei s-a folosit pentru prima oara efectul de perspectiva pentru a adauga adancime picturilor, am gasit probabil cele mai importante elemente