Oricat de imprecis ar putea parea el, termenul de romanic ofera elemente pentru descifrarea unei perioade cu caracter profund novator. Intr-adevar, asa cum limbile romanice au o radacina comuna, diferentiindu-se pe masura ce s-au risipit in Europa, tot astfel limbajul artistic romaniccaracterizeaza global Europa secolului al XI-lea si prima jumatate a secolului al XII-lea, dar primeste diverse interpretari in functie de regiune.
Se poate vorbi intr-adevar de o arta europeana, desi acasta perioada este una de extrema fragmentare geopolitica. Insa referinta culturala comunasi identitatea functiilor atribuite artei si a asteptarilor pe care le suscita, fac sa se degaje o unitate substantiala din creatia acestei perioade cu un context istoric ale carui orizonturi, in special umane, se largesc. O noua mobilitate a oamenilor si a marfurilor caracterizeaza Europa incepand cu mijlocul secolului al XI-lea, ca urmare a revigorarii economice si comerciale, a cuceririlor militare si, mai mult, a practicii pelerinajelor. In paralel cu impulsul expansionist care a declansat expeditiile militare in Occident, Reconquista si cruciadele, s-a dezvoltat si un program asiduu de constructie pe plan tehnic a solutiilor arhitecturale romanice, precum tavanul boltit, a permis realizarea unor constructii la scara monumentala. Biserica este protagonista indiscutabila a scenei artistice si marea stapana a comorilor artistice. Ea este pazitoarea lor si a faimoasei via salutis proclamata de catre multimea austera a statuilor care populeazasi anima portalurile marilor catedrale.