„Ascensiunea și declinul dinastiilor Chinei” reprezintă o lucrare ce poate fi plasată în zona de interferență între istoriografie și povestire istorică, un corpus adițional care poate face studiul istoriei Chinei mai palpabil, dar și mai palpitant.
Personalitățile trecutului devin personaje într-un scenariu ce admonestează subtil alunecările prezente, racilele firii umane – egoismul, inumanitatea, desfrâul sunt însoțite de semne ale dezaprobării cosmice. Ceea ce l-a determinat pe autorul lucrării de față, Li Jiazhen, să se aplece nu atât asupra unei cronici cursive a unei imense „împărății”, ci să scoată în evidență faptul că istoria imperială a Chinei este un lung șir de ascensiuni și decăderi, însoțite de ritmate uniri și dezbinări, pare să fie nu doar tertipul politic instrumentat în dinastia Zhou (sec XI-III î.d.Hr.) care atașa autoritatea dinastică de primirea și împlinirea „mandatului Ceresc” (Tian ming), ci și concluzia perenă că lipsa de virtute induce lipsa de legitimitate și este imediat urmată de trecerea în neființă a regimului politic astfel descompus.
Cititorul, mai ales cel nespecializat, se va bucura să găsească în paginile acestei cărți mai degrabă eroi cu nume rezonante și evenimente palpitante decât strategii politice ori economice, statistici, puncte de vedere contrastante sau ipoteze decurgând din descoperiri arheologice. Istoria povestită de Li Jiazhen se poate, deci, înscrie în tradiția povestirilor cu subiect istoric ce reprezentau, atât în China antică sau medievală dar și în cea modernă, o formă de divertisment extrem de gustată de publicul larg.
Roxana Rîbu