Vezi mai multePrefaţă: Gabriel Liiceanu
Ediţie îngrijită de: Monica Pillat
Cartea cu cea mai tulburătoare biografie din istoria romanului românesc a rămas inedită timp de 50 de ani. Şi-a aşteptat „ceasul de apoi“.
„Confiscat de Securitate în 1959 şi devenit corp delict în procesul lotului Noica, romanul Aşteptând ceasul de apoi părea definitiv pierdut. După o jumătate de secol, în 2010, dactilograma a fost descoperită în Fondul Bibliotecii CNSAS din sediul Arhivelor de la Popeşti-Leordeni. «Speram să se schimbe regimul şi să-l pot publica», ar fi spus Dinu Pillat despre roman la interogatoriul din 24 februarie 1960. «M-am inspirat din psihoza mistică a mişcării legionare, nu l-am scris cu intenţie subversivă.» Mai mult, cititorii vor vedea că, prin atitudinea critică a autorului faţă de această mişcare, cartea pentru care a fost învinuit este dovada însăşi a nevinovăţiei sale.
De ce «aşteptând ceasul de apoi»? Pentru că lumea prezentului este atât de coruptă, încât, înaintea Apocalipsei, când timpul căzut al Istoriei va ajunge la sfârşitul lui, trebuie făcut un ultim efort de redresare morală a acestei lumi. «Vestitorii», anunţând sfârşitul timpului, parusia ca revenire a Domnului, pregătesc totodată judecata finală prin supresiunea «timpului lui Mitică». Lucrul scandalos, «greşeala de neiertat», cum spune Cioran, nu este că ei «concep un viitor pentru o ţară ce nu avea nici unul», ci că imaginează mântuiri colective. Că amestecă istoria cu mistica şi judecata morală şi religioasă cu crima. Drumul către paradis nu poate trece prin infernul sângelui vărsat. Lumea de «aici» şi cea a Împărăţiei Cerului nu pot trăi decât în disjuncţie.
Dacă vrem cu orice preţ să urcăm spre «ideologia» autorului, aş înţelege cartea lui Dinu Pillat ca «ceartă» a acestuia cu mişcarea celor care voiseră să amestece crima în problema mântuirii.“ (Gabriel LIICEANU)