Atat

Cartea de faţă (Atât.Carte singură,VII) îmi încheie proiectul sau iluzia de-o viaţă. Predela „retablului portabil“ de care vorbeam la începutul cărţii imediat anterioare (Partea din toate, 2013) îşi vede astfel umplută ultimul compartiment. Am ţinut să păstrez, în aceeaşi umbră tot mai alungită a asfinţitului generic – dar şi, din fericire, particular –, caracterul diaristic al pieselor componente: ele, cu o singură excepţie, sunt dispuse continuu în pagină, în ordinea scrierii. Clipele rămân în urmă, zăvorâte în singurul prezent accesibil nouă, de care vorbea Sf. Augustin: sunt tumuli sau ţesturi reminiscente, şir de transvazări pe care le uit, dar fără de care nu mai pot încerca să mă recompun.

Ce va urma după această carte (dacă şi cât va mai urma) ţine tot mai puţin de vrerea autorului, acesta reducându-se tot mai intens la o glifă în care altcineva scrie într-o dictare ce-şi va vâna sensul atâta cât i se va mai îngădui. Şi ce va mai fi se va împrăştia ca o pulbere peste ceea ce este. Atât?

SORIN MĂRCULESCU