Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      ×

      Din cauza încărcării excepționale din această perioadă, există posibilitatea să apară mici întârzieri la livrare.

      Aviz generatiilor viitoare

      Aviz generatiilor viitoare

      5.5 / 10 ( 2 voturi)
      Categorii:
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2019
      Tip coperta:
      Paperback
      Nr. pagini:
      208
      ISBN:
      9786068577692
      Dimensiuni: l: 15cm | H: 20cm
      Doar în librărie
      3200
      Doar în librărie

      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      Acum cinci ani, în 2014, a apărut prima antologie de poezie neerlandofonă la Casa de Editură Max Blecher: Lumina ultimei zile — poezie flamandă contemporană. Nicolae Coande a salutat această carte: „Aproximativ 50 de ani de poezie sunt comprimați într-un volum de 200 de pagini, o delicatesă pe care o recomand în plin sezon estival. Nu doar ciocolata e fină în Flandra. […] Antologia operată de Jan H. Mysjkin ne schimbă fundamental percepția, discontinuă până acum, despre poezia flamandă, una de mare calitate și intensitate, pe un portativ variat” („Luceafărul de dimineață”, nr. 8, 2015). O a doua antologie a poeziei flamande, Cu picioarele pe afară. Cincisprezece poeți flamanzi a apărut doi ani mai târziu, la invitația Editurii ARC din Chișinău, urmată, după alți doi ani, de o primă antologie a poeziei din Ţările de Jos, la aceeași editură: Poetule, piaptănă-ți părul! Cincisprezece poeți neerlandezi. Și iată că adăugăm o a doua antologie de poezie din Ţările de Jos: Aviz generațiilor viitoare — poezie olandeză contemporană.

      Fiecare antologie este construită conform aceluiași principiu: sunt cinci autori în viață care au mai mult de șaizeci de ani, cinci care au între patruzeci și șaizeci de ani, și cinci autori care au mai puțin de patruzeci în momentul alcătuirii antologiei. Astfel, șaizeci de poeți contemporani din Ţările de Jos și din Flandra sunt accesibili cititorului român, ceea ce-i permite să-și facă o idee despre diversitatea și calitatea poeziei neerlandofone. Iată ce spune Eugen Lungu, redactorul-șef al editurii ARC: „Este foarte interesant când citești, vezi o evoluție firească a poeziei, ceea ce noi nu am avut aici [în Republica Moldova — JHM]. Ei au o amplitudine de stiluri poetice, de paradigme poetice, de la ermetismul pur, până la minimalismul de astăzi”.
      Să precizăm că flamanzii și neerlandezii împart aceeași limbă, publică în aceleași reviste și la aceiași editori de ambele frontiere belgo-neerlandeze; astfel, au parte de recenzii în aceleași ziare sau reviste literare, concurează pentru aceleași premii. Situația este, deci, analoagă cu cea a scriitorilor românofoni de cele două părți ale Prutului, cu toate că multă lume în Occident crede că există o limbă și o literatură moldave independente de cele din România.
      Eforturile noastre de-a face cunoscută poezia neerlandofonă s-au bucurat de ecouri încurajatoare din partea criticii. Să-l cităm, de exemplu, pe Grigore Chiper: „Antologia Lumina ultimei zile se deosebește de alte volume analogice prin prezentările de autor, pe care le efectuează Jan H. Mysjkin. Antologatorul nu apelează la formule protocolare obișnuite (anul și locul de naștere, cărți publicate și eventual premii literare obținute), ci schițează un portret viu, interesant și util, în care biograficul, preocupările predilecte, opiniile și chiar citatele cu caracter provocator ale scriitorilor joacă un rol esențial. Or, un astfel de crochiu este imposibil de realizat în lipsa unei vieți literare autentice, în care poeții desfășoară o activitate susținută de zi cu zi, acordă numeroase interviuri, generează idei și polemizează” („Contrafort”, nr. 7-8 / 239-240, iulie-august 2015).

      Jan H. Mysjkin
      Traducere de Doina Ioanid

      Autorii:

      Kreek Daey Ouwens
      Hans van Pinxteren
      Hester Knibbe
      Arjen Duinker
      Anne Vegter
      Han van der Vegt
      Peter Swanborn
      Hélène Gelèns
      Mischa Andriessen
      Tjitske Jansen
      Ramsey Nasr
      Jan-Willem Anker
      Martijn den Ouden
      Maarten Van Der Graaff
      Frank Keizer





      Traducerea acestei cărți a fost subvenționată de Fundația Neerlandeză pentru Literatură (Nederlands Letterenfonds). Traducerea aceastei antologii a fost finalizată în februarie 2019, în timpul rezidenței la Vertalershuis / Casa Traducătorilor din Amsterdam.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.