Bagaj de mana cu sau fara izoleta

Ion Scorobete este unul dintre pionierii literaturii pandemice, literatură care își creează nișa, sub ochii noștri, în contingentul postmodernist. Simbolurile sale, macabre prin impactul curent – izoleta, corona virusul (COVID 19), dușmanul invizibil, infecția, Wuhanul, Bill Gates, masca, mănușa, lipsa de miros și de gust, tusea uscată, generația plus 65, termoscannerul, temperatura plus 37, 5, paracetamolul etc. – sunt apropriate dintr-o realitate absurdă, în cele din urmă, hilară, dacă nu ar fi grotescă, din manifestările uzuale ale pandemiei care a condamnat populația mapamondului la izolare, baricadare, frică demolatoare de sine, dar, mai ales, distrugătoare de comunități și de instituții fundamentale, vechi de milenii (precum tribunalul, evocat aici în aspectele sale dezolante, de către un avocat practicant, stupefiat de brusca transformare). Poezia lui Ion Scorobete persiflează starea de fapt („starea de deținut ȋncasată ca un pumn ȋn figură/de la trișorii așezați ȋn vȃrful piramidei”) și efectele ei asupra societății și a propriilor tabieturi. În devălmășia generală, irațională, poetul își menține luciditatea și, ca ager cronicar aflat sub vremi, transcende tabloul istoric, reține farsa („minciuna în rol de regină”), cotidiana, redundanta anecdotică, și scrie o poezie dezinhibată prozodic, actuală prin temă și instrumente expresive, dar cu un mesaj clasic, coerent și persuasiv, despre vulnerabilitățile
umanității, despre impermanență și nimicnicie. O poezie existențială, totuși, deși reperele ei sunt
decredibilizate, importanța referenților fiind anulată de maniera, predilect ironică și autoironică, de
contextualizare și enunțare a așa-zisului adevăr. Adevăr, oricum, inaccesibil.
Mirela-Ioana Dorcescu