În Împărăţia munţilor de argint, în care trăiau Împăratul cu Împărăteasa lui, se auzi că tărâmul de jos este din nou zguduit de lucruri stranii, că lumea iar şi-a ieşit din matcă şi că treburile obşteşti sunt lăsate în paragină.
Împăratul coborâ în Împărăţie, pe calul lui cu coamă de leu şi fulgere la picioare. Nu era însoţit de Împărăteasa Glinda, căreia gândurile oamenilor, la nuntă, îi provocaseră adânci răni negre, nu numai pe faţă, dar şi în suflet... Fiindcă gândurile rele ale oamenilor asta fac! Şi până şi plantele simt acest lucru, darămite oamenii...
Aflase, Împăratul, că un vânător de Scânci, un om rău şi lacom, se întorsese dintr-o călătorie cu ceva nemaivăzut, pe care-l vindea în dreapta şi-n stânga, strângând astfel averi nemaiauzite. Pe străzi, reclamele spuneau că asta era nemurirea, că puteai câştiga timp, că omul acela vindea timp.