Henri Bergson (1859–1941) a îndrăznit să înfigă steagul metafizicii, poate pentru ultima oară, în mijlocul acelor fenomene pe care știința nu era capabilă să le explice, precum interacțiunea corp–minte, memoria sau cauzele variației genetice. Dacă filosofii transformaseră timpul într-o degradare a eternității sau într-o formă a sensibilității noastre, el l-a definit drept principiu absolut al metodei filosofice, transformând intuiția într-o „gândire în durată“. Însă contribuția bergsoniană nu s-a oprit aici. Insolita lui concepție diferențiatoare despre timp îl recomandă ca punct de reper absolut al filosofiei continentale din a doua jumătate a secolului XX, care a reluat fără încetare chestiuni, precum depășirea condiției umane și a perechii subiect–obiect, pe care le-a abordat într-o formă deja clasică. Odată cu Bergson, vechiul spiritualism francez, moștenitor al subtilității lui Pascal și revigorat cu forța romantismului german, iese din amorțeală și se adâncește în studiul științei pentru a dezarma pozitivismul advers, ce amenința să reducă conștiința la un simplu ornament cerebral. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie).
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2021
Publisher:
Cover Type:
Hardcover
Page Count:
144
Series:
Volume Number in the Series:
39
ISBN:
9786063366550
Dimensions: l: 16cm | H: 23cm
4218
Next Day Delivery!
In stock
Today by bike delivery
Next Day Delivery!
Next Day Delivery!
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!

