Romanul Bietul Ioanide este opera unei depline ordonari epice, cu evenimente ce se succeda conform unei perfecte cronologii si prin situarea exacta a caracterelor in spatiul lor epic. Ar fi de amintit, in acest sens, doua capitole: primul, unde trecerea in revista a protagonistilor se inscrie in structura balzaciana a timpului: „Cand Gaittany aminti lui Ioanide ca a doua zi urmau sa se-ntalneasca la cinci, la ceaiul oferit de Saferian Manigomian...“, si cel de-al treilea capitol, cu aproximativ aceiasi eroi prezenti in casa profesorului Contescu, alcatuind un grup simetric ordonat. In ample paranteze epice, si ne este bine cunoscut modelul din Enigma Otiliei, roman prin excelenta balzacian, se elaboreaza „fisele biografice“ ale personajelor prin enumerarea unor trasaturi (dominante caracterologice) si prin ilustrarea lor in cadrul unei demonstratii epice de tip descriptiv. Pe rand, Gonzalv Ionescu (obsesia carierei universitare), Bonifaciu Hagienus (leit-motivul avaritiei si al cupiditatii enorme), Ermil Contescu (ramificatiile particulare ale clanului), Panait Sufletel (parodierea unor insusiri prin hipertrofiere caricaturala) si Pomponescu (obsesia carierei politice falimentare, incheiate tragic) se intalnesc in structura romanului, alternand in registrul grav ca si in cel bufon, parodic.
Tipologia calinesciana e remarcabila chiar si in cea mai pretentioasa acceptie a realismului contemporan. Scriitorul compune fizionomii inzestrate cu date semnificative si poate ca una dintre cele mai izbutite siluete e Bonifaciu Hagienus, traind prin hiperbola realista avatarurile existentei sale versatile, instabile. Nu e defel nejustificat sa trimitem la notele lui G. Calinescu din Poezia „realelor“ si de aici la exercitiul romancierului pentru a urmari privirea scriitorului chiar si in tratamentul mentalitatii maioresciene, urmand a descoperi prin ea „tipologia oamenilor creatori romani“ (Principii de estetica).
Balzacian prin constructie si formula epica, Bietul Ioanide e totusi o carte baroca prin alternari surprinzatoare de planuri si prin sugestiile ei conotative, prin natura contextului, extrem de bogat ca sugestii si determinari temporale. E un roman baroc Bietul Ioanide si pentru ca scriitorul a introdus elemente varii (eterogenitatea lor produce si acea supradimensionare despre care vorbeam inainte), unele dintre acestea perfect adaptate la conditia estetica a romanului profesat de G. Calinescu: „Romanul — spunea scriitorul — este in orice caz o opera de stiinta, sau, cu un termen mai potrivit pentru campul artei, un act de cunoastere... “. Ion VLAD