Blestemele castelului Martinuzzi

La câțiva kilometri de Sebeș, supraviețuiește timpului castelul Martinuzzi din Vințu de Jos, mândria de odinioară a Ardealului, inițial mânăstire dominicană. În anul 1532, singurul călugăr al lăcașului de cult, fratele Tadeu, a fost alungat de nobilul Nicolae Kozar, care a profanat mânăstirea, transformând-o în castel. Legenda mărturisește că dominicanii , numiți și „câinii lui Dumnezeu”, i-au blestemat pe cei care vor beneficia în viitor de castelul obținut prin abuzuri, să nu aibă liniște și să nu se poată bucura de el. Blestemele castelului Martinuzzi au dăinuit puternic în memoria și imaginația oamenilor de la Vințu de Jos. Poveștile au supraviețuit sub forma legendei. Cele mai multe sunt „simple născociri” ale imaginației localnicilor, câteva au caracter istoric, având în centrul lor personalități istorice al căror destin a fost legat de castelul din Vințu de Jos, deci vizează veridicitatea lor într- un alt timp. Romanul nostru a fost construit în jurul acestora din urmă: Martinuzzi, guvernatorul Transilvaniei între anii 1541 și 1552, care a restaurat castelul în stil renascentist, cu aurul descoperit de câțiva pescari în apele râului Strei, arestați, torturați și uciși ulterior. Blestemat de pescarii condamnați la moarte, Martinuzzi este asasinat, la rândul lui, din ordinul împăratului Ferdinand I de Hasburg după ce îi înscenează tradarea față de imperiu. Aceeași soartă o cunosc și voievodul român Aron Vodă, supranumit Tiranul, la ordinul principelui Sigismund Bathory, și mitropolitul Sava Brancovici, închis în beciurile castelului de principele Mihail Apaffi pentru motivul că mitropolitul a refuzat calvinizarea românilor. De castelul de la Vințu de Jos se leagă și o serie de legende înspăimântătoare, țesute în jurul Mariei Terezia, împărăteasa Imperiului Hasburgic. Legendele spun că împărăteasa venea la castelul din Vințu de Jos discret, uneori deghizată, însoțită de câte un bărbat, cu care petrecea câtva timp. În final, bărbatul era ucis printr-un vicleșug: poftit într-o cameră de la etaj, printr-o trapă aflată în podeaua camerei, bărbatul se prăbușea la subsol, unde era străpuns de niște lănci îndreptate cu vârful în sus. Încăperea cu lănci ar fi comunicat printr-o galerie cu râul Mureș unde ajungeau, în cele din urmă, cadavrele. Însăși Maria Terezia și-a găsit sfîrșitul în acest castel blestemat, lovită de un armăsar din grajdurile castelului, după ce îl bătuse cu bestialitate. Potrivit legendelor locale, ruinele castelului ar fi bântuite și astăzi: uneori noaptea, din castel se aud „țipete provocate de sufletele morților care nu-și găsesc liniștea”. Florin Logreșteanu