Vezi mai multeAvem de-a face in La Lilieci, cum foarte expresiv ne spune o formula dintr-un poem, cu „un teatru mare cat satul“. Este, intr-un sens mai larg, o poezie a „rolurilor“, in care autorul-povestitor preia masti, intrupeaza personaje din universul taranesc si, mai ales, „fotografiaza“ date si situatii ale realului, in substanta lor bruta, pastrand doar gradul de „transfigurare“ inerent, retinut aproape exclusiv in masura in care faptul de viata si de limbaj preia structuri arhetipale, fiind gata modelat de un mod specific de a vedea lumea, prelucrat de traditia seculara, adica are o deja marcata dimensiune simbolic-ritualica, transmisa prin ani pana in momentul refacerii ei in evocare. Faptul de viata pare, astfel, a se prezenta singur, avandu-l ca unic mediator, bun conducator de energie verbala, pe autorul care preia rostitul si facutul ca pe tot atatea „felii de viata“.
Ion Pop