Poate că, pentru mulți, sunt doar „o simplă coafeză”. O femeie care face bucle, vopsit rădăcini, și ascunde firele albe. Poate că, uneori, și eu m-am întrebat dacă asta „e de ajuns”.
Ceea ce nu înțeleg însă cei care privesc meseria asta cu superficialitate este că scaunul de salon devine, de fapt, un fel de confesional deschis. Tăcut, dar încărcat. În fiecare zi, am în fața mea femei — uneori și bărbați — care își deschid viețile fără reținere.
Îmi vorbesc despre decizii grele, despre iubiri împlinite sau ratate, despre divorțuri, doruri, copii plecați, părinți pierduți, bani care nu mai ajung sau care n-au adus fericirea promisă.
Nu doar părul se transformă în mâinile mele, ci și oamenii. Uneori pleacă mai liniștiți. Alteori doar mai frumoși. Dar de cele mai multe ori, lasă în urmă un fir de poveste care se agață de mine și rămâne acolo.
Așa am început să mă întreb: dacă în fiecare zi aud atât de multe despre viață, despre ceea ce doare, ce lipsește, ce contează… cum rămâne cu mine? Cu povestea mea?
Poate că așa a început Camino-ul meu.
Această carte nu este doar o relatare a unei călătorii fizice, ci și o mărturie despre curajul de a te descoperi, despre puterea vindecătoare a drumului și despre schimbările pe care un singur pas în afara zonei tale de confort le poate genera.
Autoarea