Cantonierul

Reprezentant de frunte al liricii universale, Francesco Petrarca a fost unul dintre primii umanişti ai Renaşterii. Gloria sa literară, recunoscută chiar din epocă (în 1341 a fost încoronat, la Roma, ca rege al poeţilor), se revendică, mai cu seamă, de la florilegiul de poeme scrise în toscană, închinate iubitei sale Laura de Noves, reunite sub titlul Canţonierul. Această masivă culegere de poezii de dragoste surprinde prin delicateţe, armonie,cultul pentru frumos şi marea ei putere de idealizare a femeii. Marcând dorinţa despărţirii de lumea mistico-scolastică a Evului Mediu,`pe care intelectul o admite , dar pe care inima o respinge, iar închipuirea o condamnă` (Francesco de Sanctis), poemele lui Petrarca se caracterizează printr-o perfecţiune prozodică fără egal şi exprimă sentimentele şi stările sufleteşti ale unui îndrăgostit fără leac: duioşia, melancolia, visarea voluptuoasă, resemnarea contemplativă.