Porcul, cel mai bun prieten al omului. Animalul cel mai des pomenit şi cel mai nedreptăţit. Spunem „Porcule!” unui om care se poartă şi vorbeşte atât de urât cum niciunui godac nu i-ar trece vreodată prin minte. Mai ales să vorbească. Mai rău, spunem „Porc de câine!”, cu intenţia expresă de a construi o jignire de nivel doi. Dublă nerecunoştinţă faţă de cele două fiinţe care ne oferă ceea ce contează cel mai mult: papucii şi şoriciul.
Dar, dacă amicul lătrător măcar are nişte cărţi ale lui, în care e lăudat, gâdilat, scărpinat şi pupat în bot, bietul purcel nici măcar de atâta consolare nu beneficiază.
Până acum. Gata. De azi, porcul are carte. Deci are parte. De un loc în bibliotecă. Şi nu ca puşculiţă. Totul despre porc. Tot ceea ce trebuie să ştiţi şi chiar şi câteva lucruri pe care ar fi fost mai bine să nu le aflaţi, dar nu ne-am putut stăpâni, au scăpat, sunt în text, asta e.
Citind, veţi zâmbi, veţi saliva sau veţi lăcrima. Depinde ce capitol citiţi. Şi dacă aveţi conjunctivită. Oricum, începând de azi, când veţi privi porcul n-o să vă gândiţi automat la friptură. Iubiţi-l, e fratele nostru!
Cartea alba a porcului
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2011
Publisher:
Page Count:
92
ISBN:
9786069305904
Dimensions: l: 20cm | H: 27cm
3990
20% code:CARTU24i
The discount is granted by applying the code in the related field when placing the order.
Next Day Delivery!
Limited
Today by bike delivery
Next Day Delivery!
Next Day Delivery!
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!