Cred că valoarea acestei cărţi stă în faptul că demistifică masiv vălurile de ceaţă care s-au aşternut de-a lungul vremurilor peste povestea adevărată a vieţii lui Isus.
Descoperim aici un sine de lumină care se încarnează şi trece prin haina umană, care se formează prin mult exerciţiu, multă voinţă, multă dedicaţie planului divin şi Creatorului. Un adevărat model pentru fiecare din noi şi nicidecum un fiu de Dumnezeu născut de-a gata.
În primul volum descoperim munca uriaşă de formare şi rememorare a propriei identităţi şi misiuni.
De-a lungul paginilor vedem cum prin practică Isus îşi reconstruieşte conexiunea spirituală tot mai puternică, se eliberează de atâtea iluzii umane şi reuşeste să-şi asculte vocea interioară până la capăt, cu o forţă tot mai crescândă şi tot mai unită cu Sursa interioară.
Este un mare act de curaj şi... de iubire din partea autorului să se avânte la o asemenea misiune de a reconstitui învăţătura autentică a Învăţătorului, după două mii de ani de confuzie.
După patruzeci de ani de călătorii astrale din care au rezultat 38 de cărţi, consider că suntem în faţa capodoperei sale pentru care s-a pregătit atâta timp. Mă bucur să ne fie dată posibilitatea de a traduce această carte în limba română, pentru ca acest curent luminos pe care ea o poartă să poată să ajungă la cât mai mulţi.
Aceeaşi voce, a unui Isus plin de iubire se revarsă şi din paginile cărţii traduse deja de noi Intâlniri solare a lui Marianne Dubois, dar acolo este vocea lui Isus astăzi, aşa cum se prezintă în întâlnirile din planul subtil cu autoarea.
În paginile Cărţii secrete a lui Isus, se desfăşoară povestea încarnării lui Isus, aşa cum autorul, reputat pentru această capacitate, o vede şi în acelaşi timp o retrăieşte aşa cum e înscrisă în Memoria timpului, Akasha, acolo unde toate întâmplările de pe acest pământ sunt înregistrate.
Cartea secreta a lui Jeshua
Viata ascunsa a lui Isus... conform Memoriei Timpului - vol. I - Anotimpurile trezirii
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2019
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
448
ISBN:
9789730302349
Dimensiuni: l: 14.5cm | H: 22.5cm
Doar în librărie
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!