Cristina Alexandrescu (n. 1993, București) a absolvit Facultatea de Filosofie la Iași. A publicat poeme în SUBCAPITOL, Timpul, traduceri în Z9Magazine 2/2021 (literaturi migrante) și Poesis Internațional. A citit la festivalul Poezia e la Bistrița. A fondat Reflector, un proiect dedicat poeziei contemporane și poeților tineri. În prezent, locuiește în București.
„Poezia Cristinei e exact ca ea: directă, intransigentă, aproape de esență, fără a-și pierde delicatețea dezarmantă, fiindcă feminitatea și sexualitatea sunt asumate firesc, fără linia artificială indusă de rușine. Cristina iese din tiparul fetei triste, confesive prin libertatea de a alege să (nu) fie ceea ce nu o reprezintă, între atâtea opțiuni și levels. Curajul autonomiei prin distanțare de determinismul social și familial induce o perspectivă optimistă, chiar dacă se simte nostalgia unui psihologic work in progress, a efortului mental de a fi tu însăți. Pregătește-te pentru ceea ce vrei să fii, ieși atât cât trebuie din autobiografie, take your time și dă-ți tu însăți o șansă, fix așa cum zice Cristina: „Cât mai departe de tot ce cunosc,/Dar cât mai aproape de mine.” - Teodora Coman
„Cu vivacitate pictorială, Cristina Alexandrescu propune aici o abordare insolită a alterității narcisiste și a propriilor valuri de anxietate. Un imaginar bine drămuit cu puseuri alegorice: o plachetă endearing nu doar despre sexualitate și corporalitate, ci, în primul rând, despre diverse forme de relaționare. Scrie jovial despre rutină, frici și—aspect esențial—despre vulnerabilitate, gestionând nevoi și trasând conturul unor limite. Funny și, totuși, dureroase, poemele din această plachetă traversează spectrul emoțional de la triggers la homeopatie și demonstrează—cu umor, cinism și autoironie—că speranța chiar poate deveni virtutea celor înfrânți. Versuri subtile despre texturile apatiei și despre cum se iubește azi, când toți putem sfârși „în partea de jos a listei de chat”. - Alex Ciorogar