Un destin pasionant și o poveste de iubire pe fundalul unui Salonic răscolit de războaie și transformări radicale.
Este și o carte autoreflexivă, căci, dincolo de firul narativ principal, ea pune sub semnul întrebării actul de creație, meditând, în spatele cortinei, asupra sterilității scrisului, asupra eșecurilor și pasiunilor. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un roman care se privește pe sine în oglindă. Însă, mai presus de toate, el vorbește despre rana existențială de nevindecat pe care secolul XX – cel mai tulburător dintre veacuri – a lăsat-o în urmă.
ISIDOROS ZOURGOS s-a născut în Salonic în 1964. A absolvit Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității Aristotel din Salonic și a predat în învățământul primar. A colaborat cu numeroase reviste, în care a publicat poezie și proză, dar și însemnări critice bibliografice. A publicat până acum 11 romane și a primit o seamă de premii (Premiul Cititorilor acordat de Centrul Național al Cărții, 2011, Premiul Librăriilor „Public“ în 2015, 2022, Premiul pentru Roman Istoric, pentru contribuția prețioasă la literatura greacă, acordat de Fundația „Konstantinos și Artemis Kyriazi“, 2023).
Romanul Câteva nopți și încă una, apărut în 2017 și vândut în peste 60 000 de exemplare, a fost încununat cu Premiul pentru Literatură Greacă decernat de revista literară Klepsidra. Pe lângă activitatea sa de romancier, a semnat, împreună cu regizorul Panos Karkanevatos, scenariul lungmetrajului Maluri, lansat în martie 2015. În martie 2024 a primit Premiul pentru Contribuția la Educația, Cultura și Literatura Elenă al Fundației pentru Învățământ Primar din Grecia. Isidoros Zourgos este membru al Uniunii Elene a Scriitorilor și al Uniunii Oamenilor de Litere din Salonic.
