Născut lângă Reşiţa, studentul preferat al lui Ion Şahighian, coleg de generaţie cu Lucian Giurchescu şi Horea Popescu, a fost mai întâi regizor la teatrul radiofonic după absolvire (1953), unde a început prin a înregistra Macbeth cu Emil Botta. În 1956, a făcut parte din nucleul primilor chemaţi să organizeze instituţia abia născută a Televiziunii române, fiind curând numit şeful regizorilor şi al emisiunilor culturale. A coloborat astfel cu tinerii Lucian Pintilie, David Esrig, Letiţia Popa, Cornel Todea. A creat spectacole de teatru memorabile şi, odată cu ele, un nou limbaj: Doisprezece oameni furioşi de Reginald Rose (1965), Inspectorul de poliţie de Priestley, Cea mai tare de Strindberg, Mutter Courage de Brecht, o minunată versiune a Pescăruşului de Cehov (1974), Troienele de Euripide-Sartre (spectacol de un modernism foarte actual, viu discutat şi disputat). A avut o slăbiciune pentru Ibsen, dar s-a retras din viaţă înainte de a încheia ciclul început cu Raţa sălbatică (debutul în televiziune al Valeriei Seciu, actriţă cu care avea să filmeze de mai multe ori), Micul Eyolf şi John Gabriel Borkman, cu piesa tradusă şi adaptată de el însuşi, Când noi, cei morţi, vom învia. Cel care, în 1968, reuşise în Televiziune crearea unui colectiv care să se ocupe numai de teatru, dând libertate regizorilor să se exprime, cel care „a dat identitate şi anvergură teatrului pentru micul ecran”, nu a putut să suporte, începând cu anii ’70, presiunile de natură ideologică, căci, spune autorul volumului, Petre Sava Băleanu „nu era un luptător. Era un cavaler al spiritului. Lucid şi pasionat în împlinirea unui ideal”. A murit la nici 50 de ani, dezgustat şi singur.
Specialist el însuşi în teatrul TV, Constantin Paraschivescu salută în acest volum opera de pionierat a regizorului, dar nu uită să pomenească aventura reconstituirii acestui destin şi a destinului teatrului de televiziune în general. Un singur exemplu, dramatic, este faptul că filmoteca TVR a ars în bună parte în mineriada din 13 iunie 1990.
Volum editat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Televiziunii Române