Părintele Ghelasie Gheorghe a fost un isihast, un veritabil om al păcii. Pacea isihastului nu e o achiziţie uşoară, întrucât nu are nimic de-a face cu compromisul, cu acel spirit „căldicel” repudiat de cuvintele Evangheliei.
Condiţia păcii o constituie dialogul, recunoaşterea identităţii celuilalt. „Isihasmul nu este trăire de tip monolog, ci reprezintă un dialog între două ritualuri care se potenţează reciproc. Dumnezeu nu este nemişcatul absolut, ci este tot un Viu, care dialoghează cu viul nostru. Dumnezeu însuşi trăieşte în creaţie. Dumnezeu nu creează o creaţie mecanică, ieşită în mod panteist din Sine, ce se menţine prin El de la sine, ci dă naştere unei creaţii vii, o realitate parteneră” („Dialog în Absolut”, ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 95). Astfel, „creaţia nu este un simplu mecanism de reflectare a tainei dumnezeieşti, ci este o taină creată vie, care răspunde în modul propriu de creaţie” (idem, p. 86).
În concepţia părintelui Ghelasie, creaţia este o „treime creată”: îngeri, natură, om, ca o „realitate completă”, cu fiinţă şi energii de creaţie (idem, p. 276), „neputând exista energii fără fiinţă” (idem, p. 277). Se vorbeşte de o „implicare deosebită a Fiului, nu atât în actul creaţiei ce aparţine Treimii, cât în fiinţialitatea creaţiei” („Mic dicţionar de isihasm”, Col. Isihasm, 1993, p. 37), căci toată creaţia e iconoforă, „purtătoare de chip al lui Hristos-Omul, Dumnezeu întrupat” (idem, p. 55).