Ciocoii vechi si noi este un roman de marca al literaturii romanesti, dincolo de miza estetica a cartii, seriile succesive de cititori au fost fascinati fie ca au vrut, fie ca nu, in tot acest rastimp, de fenomenul ce constituie substanta romnanului: ciocoismul, forma romaneasca a parvenitismului, a venalitatii si lacomiei, a lipsei de repere morale, a mitocaniei agresive si viclene, a exhibitionismului imbuibatilor si ingamfatilor.
Ciocoismul repugna, aproape tuturor, la prima vedere, dar el sta ascuns probabil in fiecare dintre noi; suntem obligati sa vedem ca mereu sunt create conditii si motive pentru renasterea lui; nimic nu-l poate stavili cu totul, cel putin pana acum. Iata, o constatare deconcertanta pentru oricine mediteaza serios si-n tonalitate responsabila despre centrele de imoralitate din spatiul nostru public. Parafrazandu-l pe Spinoza, autorul Eticii, am putea spune ca unei pasiuni si unui viciu nu le poti opune cu folos, decat ceva egal in forta, daca nu ceva mai tare decat ele.
Deocamdata, ciocoismul este, din pacate, un viciu activ, iar adevaratele virtuti ale vietii democratice – politetea, spiritul de dreptate, cinstea, simplitatea, loialitatea, prudenta, toleranta, blandetea curajoasa si curajul bland, grija si iubirea – apar ca valori morale si forte sufletesti lipsite de vlaga.