Ciresarii

Cavalerii florii de cires – volumul 1

Castelul fetei in alb – volumul 2

Roata norocului – volumul 3

Aripi de zapada – volumul 4

Drum bun, ciresari ! – volumul 5

O carte hipnotică. Un timp pur, dinainte de capitalism și în afara comunismului. O acțiune aproape atemporală. Personaje asemenea.

Un roman care se citește sub tensiunea fiecărui dialog, a fiecărei aventuri, a enigmelor și a unor acțiuni a căror credibilitate vine din capacitatea lui Constantin Chiriță de a crea o lume în sine, aspirațională, inspiratoare.

Un roman care se recitește ca o încercare de a permanentiza prezența Cireșarilor.

Cireșarii… Tic, Maria, Lucia, Dan, Victor, Ionel, Ursu rămân lipiți de memoria afectivă a adolescenților, mai precis a celor care-și doresc prieteni asemenea lor și care visează să se îndrăgostească pentru întâia oară.

Unii scriitori știu cu precizie care este cartea lor norocoasă, cea care îi va reprezenta în posteritate. Alții dispar convinși că opera lor majoră a rămas încă nedescoperită de critică, uzurpată de o scriere mai norocoasă, dar nu la fel de reprezentativă pentru destinul lor literar. Constantin Chiriță ar face parte din această ultimă categorie. Altfel spus, autorul nu miza pe Cireșarii, deși posteritatea va juca în mod cert pe această carte norocoasă, care, din 1956, când a apărut primul volum și până azi, în al doilea deceniu al anilor 2000, refuză să îmbătrânească. Acest amplu roman, în cinci volume, este așadar unul plasat sub semnul mirabilului, chiar al miracolului, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, l-a luat prin surprindere chiar pe autorul său, deși visul acestuia fusese acela de a crea în literatura română un roman al adolescenței comparabil celor din proza ame­ricană. A reușit cu prisosință, Cireșarii impunându-se detașat într-un sector ilustrat de nume ca Octav Pancu-Iași, Gica Iuteș, chiar Mircea Sântimbreanu. I-ar putea face concurență romanul de aventuri marine al lui Radu Tudoran, Toate pânzele sus, însă scrierea lui Chiriță are o schemă mai amplă și mai complexă și propune cea mai bună strategie de investigare a unor medii – este vorba de codul enigmei. În al doilea rând, de la ediție la ediție și până la numeroasele reeditări, Cireșarii vehiculează unele dintre cele mai fabuloase tiraje din întreaga literatură română (milioane de exemplare). În multe biblioteci particulare din țară există cel puțin două, dacă nu trei ediții ale acestei cărți al cărei destin fabulos a creat un fenomen pe care studiile culturale îl desemnează sub numele de fandom. Adică Cireșarii nu s-a jucat numai pe mâna cititorilor, ci și pe aceea a fanilor.

De unde vine farmecul neștirbit de vreme al acestui roman și colosalul său succes de public? Cartea are aproape șapte­zeci de ani (!), dar, când am recitit-o am constatat că nu a îmbătrânit deloc. Mai mult, m-a fermecat aproape la fel de mult ca în adolescență. S-a adăugat acum melan­colia recitirii, a recitirii cărții și a recitirii travestite a vârstei mele de atunci. Am gustat altfel decât în copilărie extraordinara descriere a mediului bâlciului din volumul III, detaliile livrești din volumul V, iar rebusul și anagramele din volumul II mi-au amintit de un roman celebru al lui Umberto Eco, Numele trandafirului.

Cireșarii se dovedește astfel o carte pentru toate vârstele.

Romanul pe care îl țin astăzi în mână adolescenții anului 2018 a fost citit, cu siguranță, și de părinții, dar și de bunicii lor. La rândul lor, viitorii lor copii vor citi și ei acest roman.

Oana Soare, Bun venit, Cireșari!,

prefață la Cireșarii, vol. I-V, Editura Roxel Cart, București, 2017

Un autor aproape necunoscut, Constantin Chiriță (născut la 12 martie 1925 în familia unor învățători din comuna Ibănești, județul Vaslui) publică în 1956 un roman pentru tineri, Cireșarii (București, Tineretului, col. „Cutezătorii“) care devine al doilea best-seller din România comunistă (după romanul Toate pânzele sus! al lui Radu Tudoran, din 1954). Încurajat de succes, autorul scrie mai multe continuări ale cărții, păstrând personajele – un grup de adolescenți de doisprezece-șaisprezece ani de pe strada Cire­șului dintr-un oraș românesc generic – și imaginând noi întâm­plări: Castelul fetei în alb. A doua aventură a Cireșarilor (București, Tineretului, col. „Cutezătorii“, 1958), Drum bun, cireșari! (București, Tineretului, 1963), Roata norocului (București, Tineretului, 1965) și Teroarea albă (București, Tineretului, 1968). Fiecare din cele cinci volume este reeditat, astfel încât în 1971 numărul total al exem­plarelor din ciclul Cireșarilor aflate în bibliotecile particulare și publice românești se apropie de 1.000.000! Iar piața încă nu este saturată. În 1972, autorul revine cu o integrală Cireșarii: vol. I, Cavalerii florii de cireș (noul ti­tlu al romanului Teroarea neagră), vol. II, Castelul fetei în alb, vol. III, Roata norocului, vol. IV, Aripi de zăpadă (noul titlu al romanului Teroarea albă), vol. V, Drum bun, cireșari! (ed. def., București, Albatros), care se vinde la fel de repede ca edițiile anterioare. Apoi, integrala însăși este retipărită în repetate rânduri (București, Cartea Românească, 1976; București, Cartea Românească, 1985 etc.) fără să acopere complet solicitările. Ecoul în rândurile câtorva generații succesive de tineri este foarte mare. Eroii roma­nului-serial sunt iubiți, mitizați și imitați de cititorii de aceeași vârstă cu ei.

Alex Ștefănescu, La o nouă lectură: Constantin Chiriță,

în România Literară, nr. 9, 5-11 martie 2003

Eu sunt un cireșar. N-aș fi fost niciodată un cireșar dacă Constantin Chiriță n-ar fi inventat cireșarii.

Cireșarii sunt o categorie metafizică. Îmi place cuvântul meta­fizic. Ca un cireșar ce sunt tocmai de aceea îi spun cu sfruntare pentru că cireșarii sunt de fapt o categorie onirică. Ca un cireșar ce sunt spun cuvântul oniric cu sfruntare. Cireșarii sunt o categorie pură și absolută. Ca un cireșar ce sunt spun cuvântul „pur“ și cuvântul „absolut“ cu sfruntare. Cireșarii sunt o categorie existențialistă. Ca un cireșar scăpat cu nasul în Larousse spun cuvântul „existențialist“ cu sfruntare. Cireșarii sunt ceea ce sunt. Ca un cireșar ce mă aflu spun cuvântul „sunt“ cu sfruntare. Pe cine sfruntez?! Pe mine însumi mă sfruntez.

Vine vremea cireșelor. Voi cei din licee și voi cei care-l citiți, voi cei care dați doi și trei Jules Verne pe un „Castelul fetei în alb“, voi cei care schimbați cărțile flendurite, cele despre cireșari, cu aceeași patimă cu care schimbați timbrele, emise din statele înte­meiate pe lună, vouă vă spun: se apropie vremea cireșelor, să dăm împăratului cireșelor, ca bir pentru sentimentele noastre, câte un coș cu cireșe.

Noi îl iubim pentru că suntem cireșari adevărați.

Nichita Stănescu, coperta a 4-a a primului volum Cireșarii,

Editura Cartea Românească, București, 1976

Constantin Chiriță (1925-1991), prozator, scenarist, unul dintre cei mai populari autori români de cărți pentru copii. Ciclul Cireșarii s-a bucurat de mare succes de public, influențând educația și mentalitățile adolescenților români. Opera: Cireșarii (Cavalerii florii de cireș, Castelul fetei în alb, Roata norocului, Aripi de zăpadă, Drum bun, Cireșari!), 1956-1968; Întâlnirea, 1959; Oțelul, 1960 (roman); Pasiuni, 1962; Trilogia în alb, 1974 (Trandafirul alb, 1964; Pescărușul alb, 1969; Îngerul alb, 1969); Adâncimi, 1974 (piesă de teatru); Livada, 1979 (romanul Oțelul rescris), Romantica, prima carte: Cea mai frumoasă poveste de dragoste, 1986.