In doctrina penala din tara noastra o asemenea tema – Concursul de norme penale – este tratata pentru prima data monografic, autorul analizand in mod deosebit principiile (specialitatii, subsidiaritatii, consumtiunii, alternativitatii) in raport cu care se identifica norma aplicabila dintre cele care formeaza concursul de norme (sau de texte).
Ratiunea de a fi a concursului de norme (institutie pe care autorul o plaseaza in cadrul teoriei normei penale) fiind aceea de a evita ca o persoana fizica sau juridica sa raspunda penal de doua ori pentru aceeasi fapta, prezenta lucrare este una necesara intrucat selectarea normei aplicabile din multitudinea de acte normative cu dispozitii penale, in lipsa unor criterii clare, s-ar face cu dificultate sau in mod gresit, ceea ce ar determina o aplicare gresita a legii penale, cu consecinte grave pentru destinatarii acesteia.