Vezi mai multe„Prozele lui Cornel Nistea sunt dense și tensionate, par construite în jurul unui nucleu epic compact, expresie a unei experiențe de viață trăite, nu doar imaginate.” (Cornel Moraru)
„Proza aceasta, lipsită de artificiile genului, s-ar putea încadra în ceea ce teoria literară numește autoficțiune, prin impresia transmisă cititorului de abolire a frontierei dintre ficțiune și non-ficțiune, în sensul că elemente biografice sunt deghizate în cele fictive și viceversa.” (Mircea Muthu)
„Autorul are puterea de a-și tempera spiritul confesiv în favoarea notației. Echilibrul și alternanța narației și descrierii aparțin unui practician al epicului sobru.” (Aurel Pantea)
„Cariera lui Cornel Nistea stă toată sub semnul rupturii, aceasta fiind metafora obsesivă care informează, într-un fel sau altul, tot scrisul său suspendat între un înainte și un după. Tudorel Urian vorbește chiar despre un leitmotiv al șocului, al bruscării unei conștiințe.” (Irina Petraș)
„Afectivitatea este simțul la care apelează, în primul rând, Cornel Nistea, scrierile sale fiind, din acest punct de vedere, apropiate de poezie. Ca și în cazul poeților, la autorul în discuție scriitura este, în același timp, revelație și trăire afectivă a acelei revelații.” (Tudorel Urian)
„A existat permanent un efort de voinţă şi travaliu, convins că şi în literatură se ajunge la performanţă doar prin sacrificiul asumat al autorului, acela de a rămâne mereu în spatele cortinei, în efortul său de a se metamorfoza în narator şi personaj. Creaţia nu este astfel decât reflexul privirii fizionomiei sale într-o nesfârşită galerie de oglinzi de mai bună sau mai proastă calitate, care refac experienţele sale de viaţă şi ale lumii din diferite epoci istorice. Altfel spus, cred că literatura nu-i decât rezultatul revoltei sinelui în încercarea adeseori disperată de a-şi lămuri controversele și de a scăpa de obsesii, iar scrisul devine o supapă a defulării în speranţa evadării din captivitatea în care a fost încorsetat încă de la începuturile sale, pentru ca, în final, să poată spune: Scriu, sunt liber!...” (Cornel Nistea)