Confesiunile Maestrului Papusar

Pe Ionuț Manea l-am descoperit grație prozelor sale scurte publicate la rubrica „Flash fiction stories” de pe platforma Literomania: un tânăr prozator extrem de talentat, cu un univers personal bine conturat, erotic și cinic à la Sade, suprarealist și mecanomorf, cu mii de fire ale poveștilor manevrate cu abilitate de misteriosul „păpușar” prezent și în titlul volumului său de debut. Un univers uman tratat într-o manieră necruțătoare și fascinantă în același timp, care anunță un scriitor aparte, cu o voce puternică.

Adina Dinițoiu, critic literar, editor Literomania

Încă de la primele povestiri publicate în Literomania, Ionuț Manea promitea ceva mai mult decât un simplu debut. Proza sa, cu inserții suprarealiste, dar, în același timp, bine ancorată în universul cenușiu al vieții de zi cu zi, impunea deja printr-o scriitură bine stăpânită, cursivă, fără sincope, fără pauze stânjenitoare. Puse una lângă alta, povestirile lui Ionuț Manea conturează cu o pregnanță și mai acută un univers apăsător, ale cărui personaje își consumă singurătățile într-un joc crud de-a victima și călăul, joc manevrat din culise de un maestru păpușar suprem, al cărui avatar, Marele Iepure Alb, apare atunci când fragila graniță dintre rațiune și nebunie, dintre sens și nonsens este spulberată. Proza lui Ionuț Manea nu împrumută, prin urmare, multe din arsenalul literar mizerabilist. De asemenea, nici din stridențele literaturii cu tentă autobiografică. În schimb, scenele din Confesiunile Maestrului Păpușar, prin excentricitatea lor, dar și prin grația detașată cu care străpung, asemenea unui ac de seringă, epiderma unei realități oprimante, dau seama de un scriitor cu o voce distinctă pe care eu, personal, am pariat deja cu toată încrederea.

Raul Popescu, critic literar, editor Literomania